Treceți la conținutul principal

S-au răsturnat cu maşina pe câmp

Accident de circulaţie soldat cu doi răniţi, sâmbătă după-amiaza, pe DN 6 – E 70, în zona comunei Fărcaşele. Un autoturism Dacia Logan s-a răsturnat pe un câmp de la marginea drumului, iar în urma impactului şoferul şi pasagerul aflaţi în acesta au ajuns la spital. 

Paramedicii SMURD din cadrul Gărzii Stoenești și un echipaj de la Ambulanța Olt au intervenit la faţa locului, atât şoferul de 19 ani, din comuna Gostavăţu, cât şi un copil de 7 ani, din Bucureşti, pasager în maşină, având nevoie de îngrijiri medicale. „Cei doi răniți, un minor, de șapte ani, cu domiciliul în București și șoferul, de 19 ani, din comuna Gostavățu, conștienți, fără răni sau traumatisme grave au fost transportați la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Caracal. Copilul avea o plagă superficială la gamba piciorului drept şi excoriaţii în zona costală şi şoferul un traumatism cranio-cerebral minor”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Potrivit unor martori, accidentul a avut loc după ce şoferului de 19 ani i-ar fi tăiat calea un alt autoturism. Tânărul din Gostavăţu a pierdut astfel controlul direcţiei de mers, a ieşit pe câmp, s-a răsturnat, maşina oprindu-se la o distanţă de aproximativ 15 – 20 metri de drum. În cauză, poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea evenimentului rutier şi întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…