Treceți la conținutul principal

IPJ Olt caută şef grupă în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt organizează un nou concurs prin recrtare din sursă internă, de data aceasta din rândul agenţilor de poliţie, în vederea ocupării funcţiei de şef grupă la Grupa 1 la Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Postul a rămas vacant în urma pensionării fostului şef, agent şef principal Dan Urucu. 

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să fie absolvenţi de studii liceale cu diplomă de bacalaureat/şcoală de agenţi de poliţie; să dețină permis de conducere categoria B; să deţină sau să obţină autorizaţie de acces la documente clasificate nivelul Secret de serviciu; să aibă sau să urmeze cursuri de alpinism, să fie declarat „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop; să nu fie cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală; să fi obținut calificativul de cel puţin „bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei pentru care se organizează concurs; să aibă 2 ani vechime în Ministerul Afacerilor Interne. Concursul se va desfăşura în data de 31 august 2017 la sediul Poliţiei Olt, cu începere de la ora 09:00, şi va consta în susţinerea unei probe unice, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica şi bibliografia stabilite de comisie. Înscrierile se fac personal pe post la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Olt până în data de 31 iulie, ora 12:00. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10, fiind declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. Potrivit site-ului IPJ Olt, dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs. „Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu se depun în termen de 24 de ore de la afişare, la secretariatul Serviciului Resurse Umane din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt. Candidaţii pot contesta doar rezultatele de la propriul interviu. Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere. Nota acordată după soluţionarea contestaţiei este definitivă. Rezultatele la contestaţii se aduc la cunoştinţă prin afişare”, se arată pe site-ul instituţiei la secţiunea Carieră – Posturi scoase la concurs. În urma ieşirii la pensie a fostului şef, comisar şef de poliţie Sabian Nicu, şi postul de şef serviciu I la Serviciul Logistic din cadrul Poliţiei Olt a rămas vacant. Postul a fost scos la concurs la începutul lunii iulie, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofiţerilor de poliţie. Concursul, care a constat în susţinerea unei probe unice, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica şi bibliografia stabilite de comisie, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. În urma rezultatelor obţinute, postul vacant de şef la Serviciul Logistic al IPJ Olt a fost ocupat de comisarul şef Florica Pipin, care a obţinut nota finală 8,70.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…