Treceți la conținutul principal

Bărbat mort într-un cumplit accident la Balș

Un bărbat de 64 ani, din orașul Balș, și-a pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 22:40, în urma unui grav accident de circulație. Bărbatul se afla într-un autoturism Ford Fiesta parcat pe strada Cireșului, din localitate, în momentul în care a fost lovit în plin de un Volkswagen Golf, condus de un tânăr de 19 ani, tot din Balș.

Potrivit martorilor, mașina condus de tânărul bălșean rula cu viteză în momentul în care a intrat violent în autoturismul parcat, acesta fiind târât după impact aproximativ 15 metri. Șoferul de 64 de ani a rămas încarcerat în urma coliziunii, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la Garda Balș a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt. „O autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj al paramedicilor SMURD de la Garda Balș și un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean Olt s-au deplasat în cel mai scurt timp la locul indicat. În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii. În urma impactului puternic, șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 64 de ani, din orașul Balș, a rămas încarcerat. Echipajele au acționat pentru extragerea victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor medical. Pentru descarcerarea victimei, pompierii au decopertat autoturismul și au îndepărtat mai multe elemente de caroserie. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale în stare de inconștiență, politraumatizat și transportat, în stare gravă, la Compartimentul Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Orășenesc Balș”, a precizat plutonierul major Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Din nefericire, starea de sănătate a șoferului din Ford s-a înrăutățit, acesta intrând în stop cardio-respirator. Bărbatului i-au fost efectuate manevrele de resuscitare, însă răspunsul nu a fost favorabil și cadrele medicale de la Spitalul Balș au declarat decesul acestuia. Șoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 19 ani, tot din Balș, a fost transportat, de asemenea, la CPU Balș, conștient, cu excoriații la membrele inferioare și superioare. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în cauză pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs gravul accident de circulație, pe numele șoferului vinovat de producerea sa fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…