Treceți la conținutul principal

„40 de ani de cântec” la Vişina

Îndrăgitul interpret de muzică populară Ionel Marcu din comuna olteană Vişina sărbătoreşte joi, de Sfântul Proroc Ilie, împlinirea a 40 de ani de cânte. Spectacolul aniversar „40 de ani de cântec – Pe la noi prin Vişina” are loc în sala de spectacole a căminului cultural din Vişina. 

Pe lângă pasiunea sa pentru muzică, solistul vocal Ionel Marcu este director al căminului cultural din localitatea natală, dar şi persoana care în urmă cu 17 ani a înfiinţat Grupul Folcloric „Vişinarii” din Vişina, un grup vocal care de-a lungul anilor s-a făcut remarcat în judeţul Olt, dar şi în ţară. Nume mari ale muzicii populare româneşti vor fi alături de interpretul Ionel Marcu la împlinirea celor 40 de ani de activitate, cu începere de la 16:00, pe scena sălii de spectacole a Căminului Cultural Vişina susţinând recitaluri Florin Marcu (n.red. – fiul artistului), Marcela Nanu, Constantin Măgureanu, Mihai Mihalache, Ionelia Biţi, Marian Giura, Cosmin şi Constantin Gaciu, Doina Istrate, Marius Măgureanu, Maria Olteanu, Gabriel Zăvoeanu, Victoriţa Cică şi Ioana Anton, realizator emisiuni de folclor la Argeş TV şi cea care va prezenta spectacolul. Totodată, Ionel Marcu va susţine un recital alături de Grupul Folcloric „Vişinarii” din Vişina. La evenimentul cultural artistic sunt aşteptate să participe autorităţi locale şi judeţene, dar şi oameni de cultură ai Oltului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…

Premiul I pentru copiii din Brâncoveni la Festivalul Internaţional „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei

Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor” din comuna Brâncoveni a participat în perioada 7 – 9 mai 2017 la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi” de la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Şi de această dată, copii din ansamblu au reprezentat cu mândrie judeţul Olt şi au reuşit să se întoarcă acasă cu patru premii.
Concurenţa la această ediţie a festivalului a fost una acerbă, participând ansambluri din judeţele Maramureş, Olt, Bihor, Alba, Cluj, Brăila, Sălaj, Satu Mare, Botoşani, Prahova şi Bistriţa Năsăud, iar din străinătate au fost prezente formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Însă, Ansamblul „Muguraşii Brâncovenilor” din Brâncoveni a reuşit şi de această dată să impresioneze juriul şi a obţinut premiul I la secţiunea ansambluri folclorice. De asemenea, la secţiunea solişti vocali ansamblul a avut două reprezentante, Nicoleta Iordache reuşind să câştige premiul II, iar Luiza Elena Caluschi menţiune. Pe lângă spectacolul…