Treceți la conținutul principal

Şi-a luat viaţa după ce şi-a incendiat locuinţa

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Brastavăţu, s-a sinucis luni seara, în jurul orei 18:30, după ce înainte şi-a dat foc la casă. Bărbatul a recurs la acest gest din cauza unor probleme cu familia, soţia şi copiii plecând de lângă el. 

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Vişina, în colaborare cu salvatorii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Brastavăţu, au intervenit la locul izbucnirii incendiului, la solicitarea prin 112 deplasându-se şi cadrele medicale de pe un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt. După ce şi-a incendiat locuinţa, bărbatul s-a spânzurat, iar echipajul de pe ambulanţă nu a mai putut decât să-i constate decesul. „Bărbatul s-a spânzurat de un pom din curtea casei, căreia înainte îi dăduse foc. Nu au mai fost efectuate manevre de resuscitare şi s-a constatat decesul bărbatului”, a declarat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt. Pompierii militari şi voluntarii au stins incendiul după mai bine de două ore de intervenţie continuă. „Salvatorii au fost anunţaţi prin 112 că un bărbat de 38 de ani, din Brastavăţu, s-a spânzurat după ce şi-a dat foc la propria locuinţă. Ajunşi la faţa locului, bărbatul a fost găsit decedat. Pompierii de la Vişina au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, în sprijin cu o autospcială acţionând şi SVSU Brastavăţu. Incendiul a fost lichidat după mai bine de două ore de intervenţie continua”, a precizat plutonierul major Dan Nedeloiu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Din spusele pompierilor, bărbatul a dat foc prima data la casa mare în care locuia, care a ars pe o suprafaţă de 15 metri pătraţi, cu bunurile din ea, iar apoi şi-a incendiat o locuinţă mai mică, unde avea o bucătărie şi o baie. Şi această casă a ars pe o suprafaţă de 20 metri pătraţi. Bărbatul nu s-a oprit aici, dând foc şi la o anexă gospodărească în care erau depozitate lemne, dar şi alte materiale, care a fost distrusă de incendiu pe o suprafaţă de 15 metri pătraţi. Contactat telefonic, Cici Constantin Oprea, primarul comunei Brastavăţu, a declarat că bărbatul a recurs la acest gest necugetat din cauza unei căderi psihice, având unele probleme în familie. „Bărbatul avea unele probleme familiale, soţia şi copiii plecaseră de acasă, iar el a avut o cădere psihică. Din discuţiile purtate cu organele abilitate să facă cercetări, am înţeles că bărbatul ar fi aruncat cu benzină în vreo patru – cinci locuri din gospodărie şi a incendiat totul. După ce a dat foc, s-a spânzurat de un pom din curte, iar pe corp vă pot spune că avea urme vizibile de arsuri. Este o tragedie ce s-a întâmplat, vom încerca să ajutăm familia cu ce putem pentru înmormântare”, a declarat Cici Constantin Oprea, edilul localităţii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…