Treceți la conținutul principal

Sărbătoare mare de Rusalii, la Şopârliţa

Duminica Rusaliilor a fost ziua în care locuitorii comunei oltene Şopârliţa au avut un dublu prilej de sărbătoare. Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cetăţenii au participat la Ziua comunei Şopârliţa, dar şi la concursul hipic „Un cal putere de Rusalii”, ambele manifestări ajungând la cea de-a IV-a ediţie.

Concursul hipic „Un cal putere de Rusalii” s-a desfăşurat pe fostul stadion comunal, evenimentul fiind susţinut şi sponsorizat de Cristinel Neagu, primarul comunei Şopârliţa, şi organizat de fiica satului Alexandra Băzăvan şi Mariana Barbu, directorul Căminului Cultural din localitate. 20 de concurenţi din comuna Şopârliţa, dar şi din oraşul Piatra Olt şi comunele Brâncoveni, Osica de Sus, Osica de Jos şi Pârşcoveni, au participat la concurs, însă la final doar cinci dintre ei au fost premiaţi. Concursul a avut două probe – frumuseţe şi tracţiune, la cea din urmă probă caii înhămaţi trebuit să tragă o căruţă plină cu nisip, având două roţi înfrânate. Misiunea juriului de specialitate în stabilirea câştigătorilor a fost una dificilă, iar cei care au plecat acasă cu premii au fost Nicolae Nedelcu din Şopârliţa, care a obţinut premiul pentru frumuseţe – 50 de lei şi fiul satului Aurel Iacob – premiul I la proba tracţiune pentru comuna Şopârliţa – 100 de lei. Cel mai bun călăreţ la general a fost desemnat Ilie Zuchi din comuna Osica de Sus – 150 de lei şi calul său Zuchi. De asemenea, tot la general s-au acordat şi premiile II şi III, în valoare de 100 de lei, respectiv 50 lei. Şi cum a fost Duminica Rusaliilor, dansatorii din Ansamblul Folcloric „Cununa” din Şopârliţa, însoţiţi de viceprimarul Ionel Iacob, au mers prin curţile localnicilor pentru a juca tradiţionalul dans bărbătesc căluşul. Reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local Şopârliţa au pregătit şi momente artistice cu prilejul celei de-a IV-a ediţiii a zilei localităţii, amfitrionii manifestării „Hora Satului” fiind Formaţia „Panterele de la Balş”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…