Treceți la conținutul principal

Olteanca Geanina David, câştigătoarea festivalului de la Ianca

A XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Cântecele Dunării” de la Ianca şi-a desemnat câştigătorii, iar marele premiu a rămas în judeţul Olt, fiind câştigat de Elena Geanina David, o tânără de 18 ani, din comuna Giuvărăşti. 

20 de concurenţi din judeţele Olt, Dolj, Teleorman, Bacău, Caraş Severin, Mehedinţi şi Argeş au urcat pe scenele căminelor de cultură din satele Potelu şi Ianca în cele două zile ale festivalului, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai buni zece dintre ei fiind premiaţi. S-au acordat marele premiu şi trofeul festivalului, premiul I, II, III, două menţiuni, premiul Muzeului Judeţean Olt, premiul special al Primăriei şi Consiliului Local Ianca, premiul Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” Slatina, precum şi premiul Tinereţii, în valoare totală de peste 6.000 de lei. Misiunea juriului a fost una dificilă în desemnarea concurenţilor care au primit premii, cel mai important fiind câştigat de tânăra olteancă Geanina David, din comuna Giuvărăşti. „Mă bucur că am reuşit din nou să câştig un premiu mare. A fost o experienţă frumoasă să ştiu că oameni minunaţi m-au apreciat şi au decis ca eu să fiu deţinătoarea trofeului acestui festival: «Cântecele Dunării». Ca de fiecare dată mulţumesc onoratului juriu, publicului, Ansamblului Profesionist «Doina Oltului» şi nu în ultimul rând persoanelor care îmi sunt mereu aproape, Loredana Streche şi Dumitru Bucureşteanu”, a postat tânăra solistă de muzică populară pe pagina sa de Facebook. Primarul Mirel Pascu a pregătit şi la ediţia din acest an surprize pentru locuitorii din Ianca, în faţa lor susţinând spectacole ansamblul folcloric din Kud – Valea Timocului (Serbia), delegaţia fiind condusă de Iovan Petrovici. Prezenţi la festival au fost şi oaspeţii din Sofronievo, regiunea Vraţa – Bulgaria, localitate înfrăţită de ani buni cu comuna de la malul Dunării. Invitată specială la acest festival a fost îndrăgita interpretă de muzică populară Steliana Sima, însă în faţa publicului au susţinut recitaluri şi solistele Gheorghiţa Nicolae şi Claudia Torop. De asemenea, un spectacol extraordinar a fost oferit şi de soliştii şi dansatorii Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” din Slatina. Un alt eveniment notabil care a avut loc în cadrul Festivalului „Cântecele Dunării” este cel legat de schimbarea denumirii Căminului Cultural din satul Ianca, de anul acesta instituţia culturală purtând numele lui Ion Irimin, omul care a condus-o mulţi ani şi cel care a înfiinţat Ansamblul Folcloric „Izvoraşul” din localitate şi s-a ocupat de el timp de peste 30 de ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…