Treceți la conținutul principal

Inculpatul Burci a scăpat de interdicţia de a părăsi ţara

Omul de afaceri Cristian Burci şi alţi trei inculpaţi din dosarul devalizării Romvag au scăpat la sfârşitul săptămânii trecute de interdicţiile impuse prin ordonanţă de procurorii DIICOT Olt. Magistraţii Tribunalului Olt au admis plângerile formulate de cei patru, care acum pot părăsi ţara şi pot comunica între ei dar şi cu martorii. Decizia instanţei de judecată este definitivă. 

Plângerile formulate de omul de afaceri Cristian Burci, Ion Dinoiu, fost director al fabricii de vagoane Romvag din Caracal, Denisa Turcu, fost administrator special la Adevărul Holding, şi Vilson Stancu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Romvag, împotriva ordonanţei prin care s-a dispus controlul judiciar, au fost admise săptămâna trecută de Tribunalul Olt. „Admite plângerea formulată de petentul-inculpat Burci Cristian Ionel împotriva ordonanţei cu nr. 25D/P/2014 emisă la data de 15 iunie 2017 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ-DIICOT – Biroul Teritorial Olt. Modifică obligaţiile impuse acestuia prin ordonanţa contestată, în sensul înlăturării obligaţiilor instituite conf. art. 215 alin. 2 C.p.p., respectiv: de a nu depăşi teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; de a nu comunica cu ceilalţi inculpaţi direct sau indirect pe nici o cale; de a nu se apropia de martorii din acte Mitran Marian, Niţu Camelia, Mănescu Cătălin Cosmin, Pîslaru Constantin Lucian şi de numiţii Barbu Viorel, Ştefan Ion Eugen, Străulea Ioana Daniela, Danciu Mihai, Mitroi Silviu, Enache Dumitru şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale; de a comunica periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă. (…) Definitivă”, se arată în soluţia data săptămâna trecută de magistraţii Tribunalului Olt. Reamintim că inculpaţii Cristian Burci, Ion Dinoiu, Denisa Turcu, Clara Gheocov şi Vilson Stancu au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe 27 aprilie 2016. Prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, cei cinci au fost puşi sub control judiciar. Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2006 şi până anul trecut membrii grupului infracţional au creat un prejudiciu fabricii de vagoane Romvag Caracal, prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare, în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei, constând în introducerea în circuitele comerciale a unor persoane fizice şi societăţi comerciale la care suspecţii deţineau acţiuni sau erau controlate în totalitate de către persoane apropiate ale acestora. „Suspecţii au reciclat diferite sume de bani care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 euro şi 3.811.756 lei, iar prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi evidenţierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au avut la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive au creat un prejudiciu statului român în sumă de 25.646.825 lei”, se preciza în comunicatul DIICOT.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…