Treceți la conținutul principal

Femeie din Curtişoara, găsită moartă în fântână

Tragedie fără margini într-o familie din comuna Curtişoara. O femeie, în vârstă de 73 de ani, a fost găsită fără suflare miercuri după-amiaza, în jurul orei 15:30, în fântâna din curtea propriei locuinţe. 

Potrivit unor surse, femeia, care locuia singură şi se afla sub tratament pentru probleme psihice, nu a mai fost văzută de marţi seara. Miercuri, ginerele său ar fi cel care i-a găsit papucii pe care îi lăsase lângă fântâna din curte. Deşi rudele au sunat de urgenţă la 112, cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Olt nu au mai putut face nimic pentru salvarea femeii. „Nu au mai fost efectuate manevre de resuscitare, declarându-se decesul acesteia. Femeia era moartă de câteva ore şi, din câte am înţeles de la colegii mei, aceasta era dispărută de marţi seara”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt. Pentru scoaterea cadavrului femeii din fântână a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Detaşamentul Slatina. „Salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială complexă pentru intervenţi şi descarcerare. Pentru scoaterea cadavrului, un membru al echipajului de pompieri a fost coborât în fântână, care avea un diametru de aproximativ 90 de centimetri şi adâncimea de aproximativ 5 – 6 metri, asigurat cu echipament specific şi a adus la suprafaţă trupul neînsufleţit al femeii. Efectiv, intervenţia pompierilor a durat aproximativ 15 minute”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Poliţiştii au deschis o anchetă în cauză în vederea stabilirii împrejurărilor în care femeia a murit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…