Treceți la conținutul principal

Delia şi Corina, la prima ediţie a manifestării "Zilele Slatinei"

Primăria Slatina organizează la sfârşitul acestei săptămâni ”Zilele Slatinei”, manifestare dedicată împlinirii a 649 de ani de atestare documentară a oraşului. Pe scena ce va fi amplasată pe esplanadă vor avea loc spectacole susţinute de Lyra Band, Alutus Slatina, Narcotic Sound, formaţia TWO, Delia şi Corina. (SURSA: evenimentdeolt.ro) 

"Primăria municipiului Slatina organizează, în zilele 30 iunie, 1 şi 2 iulie, manifestarea Zilele Slatinei, eveniment aprobat prin HCL nr. 89/30.03.2017. Cu acest prilej, pe esplanada din centrul oraşului vor avea loc o serie de spectacole muzicale pe o scenă ce va fi montată în locul menţionat, spectacol cu efecte speciale şi lasere la care slătinenii sunt invitaţi să participe", precizează un comunicat al Primăriei Slatina. 

Programul evenimentului 

Vineri, 30 iunie: 19.00 - 20.30: recital trupa Lyra Band Slatina; 20.30 - 22.00: recital trupa Alutus Slatina; Sâmbătă, 1 iulie: 20.30 – 21.15: recital formaţia Narcotic Sound; 21.30 – 22.40: show Delia cu spectacolul "Essence of Delia: PsiheDelia": lasere şi efecte speciale, grafică special dedicată show-ului, 8 dansatori ai baletului Cobo, costume impresionante ale spectacolelor anterioare ale Deliei, momente spectaculoase de magie şi machiaje speciale cu personaje din ”Laboratorul Deliei”; 22.40 – 22.50: spectacol de artificii; Duminică, 2 iulie: 20.15 – 21.00: recital formaţia TWO (ex-Akcent); 21.15 – 22.00: recital Corina. Potrivit HCL 89/30.03.2017, bugetul alocat manifestării este de 210.000 lei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…