Treceți la conținutul principal

Crimă la Radomireşti. Şi-a omorât tatăl, lovindu-l cu securea în cap

Crimă oribilă, săptămâna trecută, în comuna Radomireşti. Gheorghe Roland Buga, un bărbat de 39 de ani, din localitate, şi-a ucis tatăl în vârstă de 79 de ani cu mai multe lovituri de secure în cap. 

„În fapt, s-a reţinut că în după-amiaza zilei de 31.05.2017, inculpatul B.G.R. a exercitat acte de violenţă fizică asupra tatălui său, în vârstă de 79 de ani, pe care l-a lovit, în mod repetat, cu o secure în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul Olt. Potrivit Ancăi Anuţa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, victima a fost omorâtă de fiul său în timp ce se uita la televizor. „S-au certat, iar în timp ce victima stătea la televizor, inculpatul s-a dus pe la spatele ei şi i-a aplicat, după spusele sale, două – trei lovituri cu securea în cap. Fapta s-a întâmplat pe 31 mai, noi am găsit victima decedată pe 1 iunie, iar în ziua următoare inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat”, a declarat prim-procurorul Anca Anuţa. În cursul zilei de 2 iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt arestarea preventivă a inculpatului, măsură dispusă la aceeaşi dată pentru o durată de 30 de zile. Gheorghe Roland Buga este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor şi în prezent se află în Arestul Poliţiei Olt. „Admite propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 197/P/2017 din 02.06.2017 şi dispune arestarea preventivă a inculpatului Buga Gheorghe Roland, cercetat sub aspectul infracţiunii de omor, în prezent deţinut în Arestul IPJ Olt, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 02.06.2017 până la data de 01.07.2017, inclusiv”, se arată în soluţia instanţei de judecată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…