Treceți la conținutul principal

Case distruse de flăcări la Osica de Jos şi Vâlcele

Pompierii olteni au intervenit în noaptea de 2 spre 3 iunie pentru a lichida incendiile izbucnite la două gospodării din comunele Osica de Jos şi Vâlcele. 

Primul incendiu a fost anunţat vineri seara, în jurul orei 21:00, în comuna Osica de Jos acţionând pompierii de la Garda de Intervenţie Osica de Sus cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj al paramedicilor SMURD. Din fericire, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime. „Intervenţia pompierilor a durat aproximativ o oră. Au ars textile, mobilier, electronice şi electrocasnice dintr-o cameră de locuit, s-au degradat tocăria şi pereţii camerei, precum şi pereţii unui hol”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Cel de-al doilea incendiu de locuinţă a avut loc aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă. Pompierii de la Detaşamentul Slatina au intervenit în satul Bărcăneşti, comuna Vâlcele cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. „La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul casei şi la o anexă gospodărească. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, fiind distruse de flăcări acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 130 de metri pătraţi şi bunurile din anexă (n.red. – două butoaie de lemn şi cereale). Pompierii au reuşit să salveze bunurile din cele trei camere de locuit şi dintr-o bucătărie”, a declarat plutonierul major Băsăşteanu. În ambele cazuri, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurt circuit electric, la Osica de Jos acesta fiind produs la contorul electric, iar la Vâlcele de un conductor electric defect.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…