Treceți la conținutul principal

Ziua Copilului, sărbătorită în avans de Clubul Rotary

A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, Clubul Rotary Slatina să desfăşoare proiectul pentru peşcolari şi şcolari „1 iunie – Teatru pentru copii”. 

Astfel, Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Slatina a fost vineri locul în care o trupă de teatru pentru copii din Craiova a oferit două reprezentaţii ale piesei „Frumoasa din pădurea adormită”, de care s-au bucurat peste 1.600 de copii slătineni. Este pentru al XVI-lea an consecutiv când Clubul Rotary organizează această activitate, sala de spectacole a instituţiei culturale devenind neîncăpătoare pentru copiii nerăbdători, pentru cadrele didactice însoţitoare şi chiar pentru părinţi curioşi. Şi în acest an, membrii Clubului Rotary Slatina şi Interact Slatina s-au pregătit pentru eveniment prin achiziţionarea a 1.800 de baloane colorate pentru a fi oferite, de ziua lor, copiilor din grădiniţele şi clasele primare mici din toate unităţile şcolare din Slatina. „La ieşirea din sala de spectacole, membrii celor două cluburi slătinene au oferit baloanele colorate tuturor copiilor participanţi la teatru, pregătirea acestora fiind realizată din seara zilei de joi, membrii Cluburilor Rotary şi Interact Slatina fiind ajutaţi de voluntarii Liceului cu Program Sportiv Slatina. Membrii Clubului Rotary Slatina mulţumesc pentru colaborare Inspectoratului Şcolar al Judeţului Olt şi cadrelor didactice însoţitoare, iar copiilor le doresc anticipat, de ziua lor, «La mulţi ani!», să crească frumos la trup şi suflet!”, a declarat Simona Capisizu, responsabilul în comunicare de la Clubul Rotary.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…