Treceți la conținutul principal

Proteste spontane la primăriile din judeţ

Nemulţumiţi de viitoarea Lege a salarizării unitare, sute de funcţionari ai primăriilor din judeţul Olt au participat la proteste spontane în faţa instituţiilor. Unii dintre ei au ieşit în stradă încă de marţi, continuând protestele şi în cursul zilei de miercuri. 

Spre exemplu, zeci de funcţionari publici de la Caracal au ieşit în faţa Biroului de taxe şi Impozite, însă proteste spontane au fost organizate şi de angajaţii primăriilor din oraşele Balş, Potcoava, Scorniceşti, comuna Pleşoiu, dar şi din alte localităţi rurale din judeţ. Formele de protest au fost diferite, de la purtarea de banderole până la întreruperea lucrului şi ieşirea în stradă. „Am fost în mijlocul oamenilor care m-am chemat, pentru a fi alături de ei. Unii funcţionari publici au organizat proteste spontane chiar de ieri (n.red. – marţi), iar aici vorbim de angajaţii primăriilor din Balş, Scorniceşti, Caracal, Potcoava şi Pleşoiu. Au mai fost organizate proteste spontane şi alte primării din judeţ, dar cu reprezentanţii acestora am reuşit să vorbesc eu astăzi (n.red. – miercuri). După câte mi-au spus mie, oamenii şi-au pus banderole – grevă de tip japonez, au întrerupt lucrul şi au ieşit în faţa instituţiilor. Au vrut să tragă un semnal de alarmă că nu sunt de acord cu acest proiect de lege, care pur şi simplu îi exclude. Nu au o grilă de salarizare şi ei, şi este o incertitudine totală în ceea ce priveşte viitorul lor. Au avut mari speranţe de la această lege, au crezut că se vor regla lucrurile în sistem, dar se pare că incertitudinea va plana în continuare”, a precizat Octavian Chelemen, preşedintele Sindicatului din Administraţia Publică „Consilium” Olt. Liderul de sindicat nu a putut spune dacă aceste proteste spontane vor continua şi în perioada următoare, iar despre o posibilă grevă de generală a precizat că o astfel de decizie le aparţine doar funcţionarilor din primării. „Este posibil orice în continuare. Ceea ce le transmitem noi este că îi vom susţine de fiecare dată, pentru că le înţelegem problemele. De foarte mult timp funcţionarii din primării ne tot sună şi ne spun de acest aspect al salariului, că nu se regăsesc, au tot sperat că se va modifica proiectul de lege şi va exista o grilă şi pentru ei. Noi am făcut demersuri şi la Camera Deputaţilor, şi vom face în continuare. Am propus amendamente, prin intermediul federaţiei din care facem parte – Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual «Forţa Legii», dar şi împreună cu celelalte federaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, însă se pare că nu am fost luaţi în seamă. Oamenii nu sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă, le este teamă că nu vor mai putea nici credite să-şi ia. Decizia de a face o grevă generală este numai a lor, eu nu ştiu şi nu pot să vă dau un răspuns în acest sens”, a adăugat Chelemen.

Salariile vor fi stabilite de consiliile locale

Potrivit aceleiaşi surse, pe lângă faptul că în viitoarea lege a salarizării nu există o grilă şi pentru ei, salariile funcţionarilor din primării ar urma să fie stabilite de consiliile locale. „Funcţionarii din primării se simt nişte funcţionari de mâna a doua, oricum şi înainte cei din administraţia publică locală au fost trataţi diferenţiat faţă de celelalte categorii de funcţionari publici. Consiliile vor fi cele care le vor stabili salariile şi practic, la nivelul judeţului Olt, dacă este să o luăm aşa, că sunt 112 consiliile locale şi cu Consiliul Judeţean, vor fi 113 grile de salarizare. Adică, un funcţionar care are acelaşi grad, aceeaşi funcţie, aceeaşi vechime, poate să aibă un salariu la Slatina, unul la Balş, unul la Caracal, altul la Potcoava, altul la Scorniceşti şi tot aşa”, a conchis Octavian Chelemen, preşedintele Sindicatului „Consilium” Olt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…