Treceți la conținutul principal

Prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un expert tehnic judiciar

Un bărbat din comuna Brebeni a fost pus sub control judiciar după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un expert tehnic judiciar. (SURSA: evenimentdeolt.ro) 

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au prins în flagrant miercuri un bărbat din comuna Brebeni, județul Olt, în timp ce oferea suma de 10.000 lei (din care a remis efectiv 7.000 de lei), unui expert tehnic judiciar, în vederea influențării rezultatului unei expertize. „În fapt, la data de 22 martie a.c., F.M., expert tehnic judiciar a depus denunț la sediul D.G.A. – S.J.A. Olt cu privire la faptul că, desemnată fiind de către Judecătoria Slatina să efectueze o contraexpertiză tehnică judiciară într-un dosar având ca obiect ”grănițuire”, Ș.C., reclamant în dosar, i-a oferit sume de bani totalizând 10.000 lei, precum și produse alimentare (miei) cu ocazia sărbătorilor Pascale și de 1 Mai. Acesta a remis efectiv suma de 7.000 de lei, indicând expertei judiciare, în scris, rezultatul expertizei pe care urma să o realizeze. Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Olt au fost delegaţi să efectueze activități de cercetare penală și investigativ-operative în vederea realizării materialului probator”, precizează un comunicat de presă al DGA – SJA Olt. Potrivit sursei citate, în această cauză procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…