Treceți la conținutul principal

Jandarmii olteni, la datorie în zilele de sărbătoare

În perioada 1 – 4 iunie, în judeţul Olt, vor avea loc mai multe manifestări dedicate atât Zilei Internaţionale a Copilului, cât şi Rusaliilor, efectivele Jandarmeriei Olt fiind la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine şi protecţia participanţilor la acestea. 

Pe 1 iunie, angajaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt vor fi prezenţi în municipiile Slatina și Caracal, cât și în localitatea Bobicești, unde sunt programate a se desfăşura activităţi dedicate copiilor. De asemenea, jandarmii acţionează sâmbătă la evenimente cultural artistice care au loc în municipiul Caracal şi în comunele Vitomireşti şi Bobiceşti, pentru ca în prima zi de Rusalii oamenii legii să ordinea şi liniştea publică în comunele Strejești, Dobroteasa, Osica de Sus, Șopârlița, Crâmpoia, Tufeni, Perieți și Oporelu, aici desfăşurându-se manifestări cultural artistice și aniversare. „Jandarmii vor acționa pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar și pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, atât în zona de desfășurare a manifestărilor, cât și pe traseele de afluire/defluire a participanților. Pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Olt recomandă participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forțelor de ordine”, se precizează într-un comunicat remis de Jandarmeria Olt. La rândul lor, efectivele IJJ Olt vor sărbători Ziua Copilului, însă în avans. Aşadar, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 12:00, Jandarmeria Olt organizează Ziua Porţilor Deschise pentru copii, activitatea având loc la sediul instituţiei din municipiul Slatina, strada Cazărmii, nr. 40.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…