Treceți la conținutul principal

Grenadă în perfectă stare de funcţionare, găsită la Vulpeni

O grenadă în stare perfectă de funcţionare, cu focosul şi încărcătura active, a fost găsită de un cetăţean săptămâna trecută la Vulpeni, la faţa locului intervenind o echipă de pirotehnişti din cadrul ISU Olt. 

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt a efectuat, din luna ianuarie 2016 şi până în prezent, șapte intervenții pentru asanarea teritoriului județului de muniția rămasă neexplodată în urma celor două Războaie Mondiale. În urma misiunilor executate, pirotehniştii olteni au identificat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii, opt elemente de muniție neexplodată din cele două conflagraţii. Ultima misiune a pirotehniștilor a avut loc pe 4 mai, în satul Tabaci, comuna Vulpeni. Echipele specializate de la ISU Olt și ISU Dolj au acționat pentru identificarea, cercetarea zonei, ridicarea și transportarea unei grenade de mână descoperită de un cetățean, pe timpul unor lucrări agricole. Grenada, provenită cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, era în stare perfectă de funcționare, cu focosul și încărcătura active. 

Munițiile neexplodate, un real pericol pentru olteni! 

Existenţa muniţiilor neexplodate, a căror descoperire se realizează, de regulă, ca urmare a unor lucrări agricole, industriale, silvice sau chiar prin spălarea naturală a unor terenuri, a provocat, acolo unde neştiinţa sau inconştienţa unor oameni a permis-o, numeroase victime omeneşti şi pagube materiale. „Odată ostilităţile încheiate, muniţiile neexplodate continuă să omoare şi să mutileze fără discriminare, chiar şi atunci când raţiunile militare pentru care au fost confecţionate au încetat să mai existe. Deşi de la ultimul conflict militar desfăşurat pe teritoriul României au trecut mai bine de șapte decenii, muniţiile neexplodate continuă să facă victime în rândul populaţiei civile”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Şi astăzi se găsesc pe raza judeţului muniţii din cele două Războaie Mondiale la care focoasele şi încărcătura explozivă funcționează perfect, deşi la prima vedere, par afectate de rugină. De aceea, pompierii olteni reamintesc cetăţenilor că la descoperirea muniţiei rămase neexplodate, conform legii, au obligaţia şi responsabilitatea cetăţenească să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, telefonic, prin apelarea numărului de urgenţă 112. „După descoperire şi anunţare, populaţia trebuie să adopte un mod specific de comportare faţă de muniţiile neexplodate, fiind interzise: atingerea cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice ale muniţiilor; tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora”, se arată într-un comunicat al ISU Olt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…