Treceți la conținutul principal

Expoziţie de fotografii subacvatice la Centrul Cultural Slatina

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina va fi timp de câteva zile gazda unei expoziţii inedite. Pentru prima dată în foaierul instituţiei culturale vor fi expuse fotografii realizate subacvatic, vernisajul expoziţiei intitulată „Deasupra şi sub Ocean” având loc marţi, cu începere de la ora 17:00. 

Expoziţia este una deosebită care cuprinde 55 fotografii alb-negru și color, realizate de artistul fotograf Gavriel Gábor Mózes din Tel Aviv – Israel, membru al Asociației Internaționale „Euro Foto Art”. „Ediția a VI-a a Festivalul European de Fotografie dedicat Zilei Europei, organizată de Asociația Internațională «Euro Foto Art», sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în perioada 06 - 31 mai 2017, precum și deosebita colaborare pe care «Euro Foto Art» o are cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt și Clubul Fotografic «Alutus» a oferit posibilitatea organizării în oraşul Slatina a unei expoziții de excepție a artistului fotograf Gavriel Mózes din Israel”, a precizat Valeru Ciurea, unul dintre organizatorii acestei expoziţii de fotografie. Intitulată „Deasupra și sub Ocean”, expoziţia a fost grupată în următoarele cicluri: Lumea de sub Ocean, Indonesia, Nepal și Ierusalim. „Artistul fotograf expozant s-a născut în anul 1949 în Oradea, în anul 1973 a absolvit a Facultatea de Medicină «Babeș Bolyai» din Cluj Napoca, Secția Medicină Generală. În anul 1977 disidează în Israel, unde a devenit medic specialist. În prezent este directorul «Shoulder Center» din cadrul Spitalului «Assuta» din Tel Aviv. A învățat să fotografieze de la tatăl său, doctor Károly Mózes, la vârsta 9 ani, după care s-a specializat sub formă autodidactă în domeniul artei fotografice. La vârsta de 48 de ani a devenit scafandru și s-a specializat în domeniul fotografiei subacvatice”, a adăugat Valeru Ciurea. Iubitorii de fotografie pot vedea expoziţia de fotografii subacvatice, şi nu numai, până în data de 8 iunie 2017.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…