Treceți la conținutul principal

Alpinistul slătinean Horia Colibășanu a cucerit Vârful Everest

Slătinean la origini, alpinistul Horia Colibășanu a reușit pe 16 mai o nouă premieră pentru România, expediția pe vârful Everest, situat la o altitudine de 8.848 de metri, fiind un succes. Performanța sa sportivă este una remarcabilă la nivel internațional, ținând cont că alpinistul Colibășanu a cucerit Everestul fără ajutor suplimentar și fără ajutorul șerpașilor. 

Când a ajuns în vârful muntelui, alpinistul a spus că este bine, deși traseul pe care l-a avut de parcurs a fost unul extrem de dificil. „A fost oribil de greu, foarte, foarte frig. Am reuşit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf şi cobor. De partea cealaltă a vârfului se văd expediţiile care urcă pe ruta sudică”, a transmis Horia imediat cum a cucerit Everestul. Ascensiunea spre vârf a durat aproape 12 ore, ultima tabără a alpinistului, originar din municipiul Slatina și stabilit în Timișoara, fiind la 8.300 de metri. „A urcat în paralel cu şerpaşii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să îşi reducă timpul de expunere la mare înălţime, să îşi dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori”, se precizează pe site-ul personal al alpinistului. După ce a cucerit Everstul, Colibășanu a coborât în tabăra superioară de la 8.300 de metri ca să se odihnească. „A anunțat în această dimineață că e în coborâre și că probabil se va opri în tabăra de la 7.100 metri. Este bine, însă e epuizat”, este postarea făcută miercuri de administratorii paginii sale de Facebook. Everest este al optulea vârf cucerit de alpinistului originar din Slatina, acesta reprezentând o provocare pentru el. Horia nu se va opri aici, ținând cont că dorința sa este de a urca pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri, toate situate în lanțul muntos Himalaya din Asia. Înainte a urca pe Everest, alpinistul român a mai urcat pe vârfurile K2 (8.611 metri), Manaslu (8.163 metri), Dhaulagiri (8.167 metri), Shishapangma (8.027 metri), Annapurna (8.091 metri), Makalu (8.463 metri) și Lhotse (8.516 metri). În 2017, a avut loc cea de-a 19 expediție internațională a lui Colibășanu, care a plecat spre cucerirea Everestului în data de 7 aprilie. În anul 2005, alpinistul Horia Colibăşanu a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Slatina, iar de-a lungul anilor Primăria a alocat de la bugetul local diverse sume de bani pentru expediţiile sale din munţi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…