Treceți la conținutul principal

Voluntarii ISU Olt au început cursurile în cadrul programului „Salvator din pasiune”

Voluntarii care s-au înscris în cadrul celei de-a doua etape a programului „Salvator din pasiune” au început de weekend-ul trecut cursurile de iniţiere în acest domeniu. Oltenii care vor să devină pompieri voluntari au participat la un curs introductiv care s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. 

Dacă în prima etapă a programului, desfăşurată anul trecut, ISU Olt a avut doar zece voluntari, în 2017 numărul oltenilor înscrişi aproape s-a dublat. 17 persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 54 de ani, dintre care 13 sunt femei şi patru bărbaţi, au semnat contractele de voluntariat, iar la sfârşitul săptămânii trecute acestea au luat parte la primele cursuri. În cadrul cursul introductiv, reprezentanţii ISU Olt le-au vorbit voluntarilor despre securitatea şi sănătatea în muncă. De asemenea, viitorii pompieri voluntari au avut şi primul contact cu salvatorii din cadrul Detaşamentului Slatina. Autospeciala de scafandri, dar şi informaţiile pe care scafandrul Viorel Sandu Barcan le-a pus la dispoziţie acestora, le-au captat atenţia şi le-au stârnit curiozitatea voluntarilor. Aceştia au aflat şi despre ceea ce înseamnă alpinismul de intervenţie, care este un domeniu complex, salvatorul Mihai Anca explicându-le cum se intervine în astfel de situaţii. Cei 17 voluntari de la ISU Olt provin din diverse domenii. Sunt elevi şi tineri care urmează cursurile unei şcoli sanitare, iar cei de vârsta a doua sunt cadre militare ale Ministerului Apărării Naţionale, patiseri şi chiar statisticieni. Potrivit plutonierului major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al pompierilor din judeţ, 13 voluntari au optat pentru Detaşamentul Slatina, doi pentru Detaşamentul Caracal şi doi pentru Staţia de Pompieri Scorniceşti. În săptămânile următoare aceştia vor continua să participe la cursuri unde vor învăţa şi despre istoricul pompierilor şi alte noţiuni de bază despre ceea ce înseamnă această meserie, urmând ca din perioada 6-7 mai 2017 să înceapă cursul de iniţiere în acordarea primului ajutor, care va fi de 30 de ore şi se va desfăşura doar în weekend-uri. Ulterior, aceştia vor urma alte cursuri de pregătire. Oltenii înscrişi pentru a deveni salvatori din pasiune urmează a fi ierarhizaţi în mai multe clase de competenţă, respectiv voluntar I, voluntar II, voluntar III şi voluntar IV. După împlinirea a 240 de ore de voluntariat şi absolvirea cursurilor stabilite (n.red. – cursurile de prim-ajutor de bază, fără echipamente medicale), voluntarul I poate participa la intervenţii, după caz, în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat. După efectuarea unui număr de 240 de ore de voluntariat, celor cu clasa de competenţă voluntar II li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare. Voluntar III este clasa de competenţă care se acordă voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel puţin doi ani, echivalentul a 480 de ore de voluntariat şi au absolvit cursurile de prim ajutor de bază, iar acestora li se asigură participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competenţe extinse. Clasa a IV-a de competenţă definitivează etapele parcurse de voluntar, asta însemnând un contract de voluntariat de cel puţin trei ani, echivalentul a 720 de ore de voluntariat. Aceştia sunt voluntarii care au absolvit cursul de prim ajutor calificat, cu competenţe extinse, şi cursurile de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă (n.red. – căutare-salvare şi stingere incendii), ulterior putând participa la majoritatea intervenţiilor împreună cu echipajele ISU Olt. În prima etapă a programului „Salvator din pasiune!”, desfăşurată de ISU Olt în 2016, s-au înscris zece voluntari, iar şapte dintre aceştia au putut participa la activităţile organizate de pompieri şi au obţinut competenţe de bază în acordarea primului ajutor calificat. De asemenea, unul dintre voluntari a participat la „Cursul de prim ajutor şi descarcerare”, care s-a desfăşurat la Centrul de Formare SMURD al ISU Argeş, şi a absolvit acest curs.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…