Treceți la conținutul principal

Trofee după trofee pentru copiii de la Ansamblul „Danubius” din Corabia

Soliştii vocali ai Ansamblului Folcloric „Danubius” al Structurii Corabia din cadrul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina au participat în ultima perioadă la două festivaluri unde au reuşit să obţină mai multe trofee. 

La Festivalul Naţional „STAR de 5*****” de la Bucureşti, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, toţi copiii corăbieni participanţi în concurs au reuşit să obţină trofee, dar şi premii în cadrul grupelor lor: Daria Iliaş – trofeu la secţiunea de muzică populară, Andrada Neţoi – trofeu la muzică populară şi locul I la secţiunea pian, Corina Barbu – trofeu şi locul I la muzică populară, Andrei Guguleanu – trofeu şi premiul I la pian şi Tiberiu Ciobanu – trofeul şi premiul I la secţiunea vioară. Câştigarea marelui trofeul al ediţiei anterioare a Festivalului „STAR de 5*****” a făcut ca solista Amalia Tudor, membră a Ansamblului „Danubius”, să susţină un recital la ediţia din acest an. Nu doar copiii de la Clubul Copiilor Corabia au fost premiaţi, ci şi profesorul Marin Urzicana, cel care i-a pregătit îndeaproape pe micii artişiti, care a primit din partea organizatorilor diplomă de excelenţă. De asemenea, Structurii Corabia din cadrul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina i-a fost acordată diplomă pentru cel mai bun club al copiilor din concurs. Pentru prestația lor deosebită din festivalul desfăşurat la Bucureşti, Amalia Tudor şi Andrada Neţoi au primit invitaţie pentru a participa la Festivalul „Liga campionilor”, care va avea loc în perioada 22 – 25 iunie la Mamaia, judeţul Constanţa. La acest concurs va fi prezent şi solistul corăbian Remi Şapcă, care va susține un recital în urma obţinerii marelui trofeu al ediţiei de anul trecut. Recent, soliştii Ansamblului Folcloric „Danubius” din Corabia au evoluat şi pe scena Festivalului Judeţean „Arte Fest 2017” de la Craiova, unde au obţinut alte nouă premii. Amalia Tudor a obţinut trofeul la secţiunea baladă şi premiul I la secţiunea folclor, Daria Iliaş – premiul I la baladă şi premiul I la folclor, Andrada Neţoi – trofeul la secţiunea pian, Maria Roman – premiul II la folclor, Andrei Guguleanu – premiul I la pian, Tiberiu Ciocoiu – premiul I la secţiunea vioară şi Cristian Ioniţă – premiul I la orgă. Elevi ai Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina au participat zilele trecute şi la un concurs internaţional. Trupa „Armonia”, condusă de profesoara Silvia Ionescu, a participat la a XXIV-a ediţie a concursului internaţional de dans şi muzică „Ghiocelul de argint” de la Arad, unde a obținut premiile I şi III la categoria claselor VII-VIII.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…