Treceți la conținutul principal

Slătinean arestat pentru incendierea unui apartament

Incendiul care sâmbătă a distrus un apartament de la etajul IV al unui bloc de pe strada Tipografului din Slatina a fost pus de o mână criminală, iar autorul, un tânăr de 33 de ani, din localitate, a fost arestat preventiv.

Poliţiştii au stabilit că slătineanul Ionuţ Mărculescu a pătruns în apartament de unde ar fi sustras un monitor pentru calculator şi, probabil pentru a şterge urmele, a dat foc mai multor obiecte inflamabile. „În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 22 aprilie, ar fi pătruns în apartamentul unei persoane din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un monitor pentru calculator, după care ar fi incendiat mai multe obiecte inflamabile din locuința respectivă”, a precizat agentul principal Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Oamenii legii l-au prins pe piroman chiar în ziua în care a incendiat apartamentul, iar în urma cercetărilor efectuate l-au reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere. Tânărul de 33 de ani a fost prezentat duminică în faţa magistraţilor de la Judecătoria Slatina, iar pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. (...) Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mărculescu Ionuţ, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.04.2017 şi până la data de 22.05.2017 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere”, se arată în soluţia instanţei de judecată. Decizia nu este definitivă şi poate fi constestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. 

Incendiul, stins de pompieri 

Apartamentul a fost cuprins de flăcări sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 12:40, iar la faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentul Slatina cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă pentru intervenţie şi salvare de la înălţime şi un echipaj al paramedicilor SMURD. În urma incendiului, zeci de locatari au fost evacuaţi din bloc. „Salvatorii s-au deplasat în cel mai scurt timp la locul solicitării, blocul în care apartamentul a luat foc aflându-se în apropierea sediului ISU Olt. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, fiind luată decizia evacuării locuitorilor de pe scara respectivă. Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ o oră, iar în urma incendiului au ars materiale textile, mobilier, electronice şi electrocasnice din patru camere de locuit ale apartamentului. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…