Treceți la conținutul principal

Sărbătoarea Floriilor, sărbătorită în avans la Centrul Hipic din Bobiceşti

Centrul de Echitaţie din comuna Bobicești invită sâmbătă, începând cu ora 12:00, iubitorii de tradiţii şi obiceiuri într-o călătorie în care vor descoperi semnificațiile gesturilor rituale prilejuite de sărbătoarea Floriilor. 

Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, împreună cu Centrul „Epona Horse land” şi alte valori ale culturii populare oltene, sunt organizatorii expoziţiei „Obiceiuri şi tradiţii de Florii” ce are loc la Bobiceşti. „Pentru a înțelege ce este de fapt o sărbătoare, trebuie să aflăm care este rostul ei, ce se crede și ce se spune, cum se pregătește și se așteaptă, ce se face și mai ales de ce. În expoziţie se regăsesc obiecte ale artei populare din judeţul Olt, purtătoare ale unor simboluri creştine: ţesături, textile de interior, piese de port popular de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX și ceramică decorativă. Pentru complinirea acestui discurs expozițional vor fi aduse în fața publicului și câteva ustensile tradiționale pentru pescuit, cum ar fi vârșa din plasă, din nuiele, scârtașul”, a precizat Laurenţiu Guţică, managerul Muzeului Judeţean Olt. Pe lângă ocazia de a vedea expoziţia, cei prezenți la sărbătoarea Floriilor vor avea ocazia să petreacă momente speciale alături de caii lipițani ai Centrului de Echitaţie, să vizioneze scurte documentare etnografice despre obiceiurile practicate în satele județului Olt în perioada sărbătorilor Pascale și, nu în ultimul rând, să afle secretele preparării borșului de pește. Copiii vor putea să coloreze felicitări de Paște, iar la final fiecare va pleca acasă cu obiectele realizate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…