Treceți la conținutul principal

Poliţişti atacaţi cu furca de un scandalagiu

Incident grav în a treia zi de Paşte într-un bar din comuna Milcov. Doi lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, respectiv agentul de poliţie Adrian Vieru, ajutorul şefului de post al Postului de Poliţie Milcov, şi agentul de poliţie Gheorghe Marinescu Olteanu au fost atacaţi cu o furcă în timpul unei intervenţii pentru aplanarea unui scandal. 

Unul dintre oamenii legii a necesitat îngrijiri medicale, iar agresorul Aurel Trifu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj comise prin violenţă şi ameninţare. Procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanţa din seara zilei de 19 aprilie 2017, ora 20:00, reţinerea inculpatului T. A. (n.red. – Trifu Aurel), în vârstă de 44 ani, din comuna olteană Milcov, pentru 24 de ore. „În fapt, s-a reţinut că, în cursul zilei de 18.04.2017, cei doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Olt, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, s-au prezentat la barul SC TUDOR ELFY FRESH SRL Milcov, întrucât s-a cerut intervenţia acestora de către barman, ca urmare a faptului că o persoană de sex bărbătesc (n.red. – inculpatul T.A.), provoca scandal. În acea împrejurare, victimele au fost ameninţate, iar una dintre acestea, respectiv V.A., a fost lovită cu o furcă de către inculpatul T.A., fiindu-i provocate leziuni traumatice pentru a căror vindecare i-au fost necesare una – două zile de îngrijiri medicale. Din constatările preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt rezultă că leziunea traumatică prezentată de către victima V.A., agent de poliţie în cadrul IPJ Olt, a putut fi produsă prin lovire cu un corp ascuţit şi, ca distribuţie topografică, poate pleda pentru o leziune de apărare”, se precizează într-un comunicat remis de Parchetul Olt. 

Agresorul a mai fost cercetat penal 

Inculpatul Aurel Trifu locuieşte în satul Ulmi, comuna Milcov, şi a mai comis fapte de natură penală, inclusiv infracţiuni de acelaşi gen, iar faptele pentru care a fost reţinut miercuri seara au fost comise în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma agresării celor doi poliţişti, în cursul zilei de joi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…