Treceți la conținutul principal

Lăcașurile de cult, verificate de pompieri înainte de Paște

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt desfăşoară în aceste zile acţiuni de control la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, în vederea evaluării condiţiilor de securitate la incendiu. 

Având în vedere prevederile Legii 307/2006, reprezentanții ISU Olt au solicitat tuturor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din județ să execute controale de prevenire la lăcașurile din cult din zona de competență, iar la Slujba de Înviere să asigure, cu personal din cadrul SVSU, monitorizarea și prima intervenție în cazul producerii unor situații de urgență. Pe timpul controalelor se verifică dacă sunt asigurate următoarele măsuri: stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase, amplasarea suporturilor pentru lumânări în afara bisericii şi menţinerea accesului liber pe căile de intervenţie; limitarea accesului credincioşilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată, îndepărtarea covoarelor nefixate pe pardoseală şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă pe timpul slujbelor religioase, organizarea, de preferinţă, a manifestărilor cu public numeros în exterior; verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de stingere şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţii alimentării cu apă în caz de incendiu; stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie. În Noaptea de Înviere, pompierii olteni vor fi prezenţi în bisericile şi mănăstirile din judeţ cu afluenţă mare de persoane, pentru a elimina orice risc de izbucnire a unui incendiu şi pentru ca slujbele religioase să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Subunitățile de intervenție vor asigura, cu forțe și mijloace specifice, la Mănăstirea Brâncoveni, Mănăstirea Călui, Mănăstirea Clocociov, Catedrala Episcopală Slatina, Biserica „Sfântul Nicolae Obrocari” Slatina și Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Caracal.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…