Treceți la conținutul principal

IPJ Olt recrutează viitorii poliţişti

Tinerii olteni care îşi doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, de recrutarea candidaţilor ocupându-se reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Anul acesta, persoanele din judeţ interesate de cariera de polițist se pot înscriere pe unul dintre cele peste 1.150 de locuri scoase la concurs de instituțiile de învățământ care formează personal pentru MAI, acestea fiind destinate pentru bărbaţi şi femei. La Facultatea de Poliție din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti sunt 290 de locuri la frecvență, dintre care opt pentru rromi, şase pentru maghiari şi patru pentru alte minorităţi, precum și 50 la frecvență redusă pentru agenţii care au minim un an vechime în cadrul structurilor MAI. Totodată, la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, specializarea Drept, din cadrul aceleiaşi unităţi şcolare sunt vacante 115 locuri la frecvență. 554 de locuri, dintre care 14 pentru rromi şi opt pentru alte minorităţi, sunt la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, iar alte 150 de locuri, dintre care şase pentru rromi şi trei pentru alte minorităţi, sunt la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, cu sediul în municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, nr. 19, judeţul Olt, organizează deja recrutarea candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale MAI – sesiunea 2017, aceasta realizându-se în raport de oferta educaţională prevăzută la instituţii şi de domiciliul sau reşedinţa înscrisă în cartea de identitate. Pentru a participa la concursurile de admitere în Academia de Poliţie, precum și în școlile de poliție, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale MAI, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs; să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau cu adeverinţă din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat; să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist; să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani; nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; să aibă înălţimea de minim 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile; să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale; să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9.00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului; să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ; să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar (candidații pentru locurile MAI la instituții de învățământ superior şi la unităţile de învăţământ postliceal al MApN). Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Olt, cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan-Cuza” Bucureşti se vor primi până la data de 26 mai, iar cele pentru admiterea la școlile de poliție, până la data de 21 iulie 2017. Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane, telefon 0249/406.500 – interior 20114, 20111 şi de pe pagina de internet http://ot.politiaromana.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…