Treceți la conținutul principal

După Paşte, se dă alarma în Olt!

Sirenele din judeţ vor anunţa dezastre, timp de patru zile 

De marţea viitoare, timp de patru zile, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va desfăşura în toată ţara „PROCIV 2017”, un amplu exerciţiu pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. 

Începând cu data de 18 aprilie şi până pe 21 aprilie în localități ale României, inclusiv în cele din judeţul Olt, va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice. De marţi până vineri, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (n.red. – sirene) existente la nivelul comunităților. În perioada vizată, locuitorii din Olt vor auzi semnalul de alarmare în caz de dezastre, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10:00 – 15:00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație. „Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma «EXERCIȚIU»”, se precizează într-un comunicat remis de ISU Olt. 

52 de exerciţii de alarmare în judeţ, anul trecut 

Populația județului poate fi avertizată și alarmată în cazul producerii unor situații de urgență prin intermediul celor 262 de sirene existente la nivelul localităților. Pentru a fi tot timpul operativ sistemul de înştiinţare – alarmare, starea acestuia este întreţinută şi verificată în mod obligatoriu de reprezentanţii administraţiilor publice locale, respectiv primăriilor. Pompierii ISU Olt doar fac verificări în teren şi, totodată, desfăşoară exerciţii de alarmare. Nu mai puţin de 52 astfel de exerciţii au avut loc numai în anul 2016. „Legislaţia prevede ca aceste sisteme să fie verificate la trei ani. Cele 112 localităţi sunt împărţite în trei, iar pe parcursul unui an se verifică o treime. Consiliile Locale sunt obligate să le întreţină şi să le verifice, noi facem doar antrenamente în cadrul cărora sunt verificate şi sirenele. Anul trecut, au fost organizate 52 de exerciţii de alarmare în tot atâtea localităţi, în cadrul cărora au fost verificate şi sistemele de înştiinţare-alarmare. Scenariile au fost diverse, de la cutremur şi inundaţii până la accident radiologic şi accidente la baraje hidrotehnice. Toate localităţile în care s-au organizat exerciţiile au sisteme de înştiinţare – alarmare”, a declarat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Însă, pompierii au constatat şi nereguli: nu sunt asigurate surse alternative de alimentare cu energie electrică; nu sunt întreţinute, iar accesul la acestea nu este restricţionat unui număr limitat de persoane; nu se asigură alarmarea populaţiei din toate satele comunelor, acestea fiind dispersate. 

16 comune oltene nu au sirene 

Deşi în Olt sunt 262 de sirene prin care populaţia poate fi avertizată şi alarmată în cazul producerii unor dezastre, în judeţ există şi patru comune cu astfel de sisteme de avertizare-alarmare defecte, iar alte 16 care nu au deloc. Potrivit unui raport întocmit de ISU Olt şi prezentat la Prefectura Olt, pompierii au verificat în anul 2016 tot sistemul de alarmare. Nu au asigurate mijloace de alarmare (n.red. – sirene) următoarele localităţii: Movileni, Văleni, Făgeţelu şi Bărăşti (n.red. – sirene defecte); Baldovineşti, Bălteni, Bobiceşti, Călui, Crâmpoia, Dobrun, Ghimpeţeni, Grădinile, Oporelu, Perieţi, Sârbii Măgura, Şerbăneşti, Tătuleşti, Vădastra, Vâlcele şi Valea Mare (n.red. – fără sistem de avertizare-alarmare). Însă, chiar dacă acestea nu au un astfel de sistem, în afară de alarmarea cu ajutorul sirenelor se pot folosi ca mijloace secundare sirene de mână, portavoci, instalaţii de amplificare şi difuzoare stradale, tobe, goarne, etc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…