Treceți la conținutul principal

Incendiu la Brebeni. Două femei au ajuns la spital

Patru femei au avut nevoie de îngrijiri medicale în seara zilei de 27 aprilie, în jurul orei 22:00, după ce o locuinţă din comuna Brebeni a fost cuprinsă de flăcări. Trei dintre ele au suferit atacuri de panică, iar cealaltă a fost muşcată de un câine, speriat de agitaţia din jur. 

Paramedicii de pe echipajul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Slatina şi cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Olt au acordat primul ajutor femeilor, iar două dintre ele au fost transportate la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. „Este vorba de proprietara casei care a luat foc, în vârstă de 86 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost preluată de o ambulanţă a SAJ şi transportată la UPU Slatina, dar şi de femeia care a fost muşcată de câine, fata bătrânei care locuia vizavi, care prezenta o plagă muşcată la gamba stângă. Celelalte două femei cu atac de panică au fost asistate medical la faţa locului şi au refuzat transportul la spital”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Salvatorii s-au deplasat la locul intervenţiei cu trei autospeciale de stingere, incendiul manifestându-se violent. „La sosirea echipajelor incendiul se manifesta violent, cu flacără şi degajări mari de fum la acoperişul casei şi la bunurile din două încăperi ale casei, o bucătărie şi o cameră de locuit. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, bunurile dintr-o cameră de locuit şi dintr-o bucătărie (n.red. – electronice, electrocasnice, mobilier, textile)”, a declarat plutonierul major Băsăşteanu. În urma cercetărilor efectuate, pompierii olteni au stabilit ca şi cauză probabilă a izbucnirii incendiului un scurtcircuit electric produs la o priză din bucătăria casei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…