Treceți la conținutul principal

Poliţiştii protestează împotriva discriminării şi abuzurilor

Săptămâna viitoare, poliţiştii din întreaga ţară vor avea parte de trei zile de foc. Dacă pe 23 şi 24 martie oamenii legii vor picheta Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, de Ziua Poliţiei Române, respectiv 25 martie, aceştia lua parte la un miting în faţa sediului Ministerului Afacerilor, dar şi la un marş de protest în faţa Guvernului. 

Protestele sunt organizate de reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual/Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual ca urmare a conflictului de muncă declanşat în relaţia cu Guvernul şi MAI, principala cauză fiind nesoluţionarea revendicărilor sindicaliştilor. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul snppc.ro, salarizarea precară şi discreţionară; neacordarea, în ultimii 7 ani, a unor drepturi financiare prevăzute de lege (n.red. premiu anual, prima de vacanţă, ajutoare la pensionare etc.); deficitul de personal şi logistica învechită şi insuficientă sunt doar o parte dintre revendicările poliţiştilor. „Biroul Executiv Central reiterează apelul adresat membrilor noştri de sindicat, pensionarilor din cadrul MAI, precum şi celor interesaţi de soluţionarea revendicărilor FSNPPC, care au dreptul legal de a lua parte la un miting, să fie alături de noi, în mod paşnic, la marele protest programat pentru data de 25 martie, atât în faţa MAI, cât şi în faţa Guvernului, conform calendarului stabilit. În acest sens, trebuie să comunicaţi liderilor teritoriali ai SNPPC şi delegaţilor noştri sindicali intenţia de participare şi numărul de persoane, pentru a se putea închiria din timp mijloacele de transport şi a se pregăti întregul arsenal logistic adecvat unei asemenea situaţii – hrană, apă, bannere, vuvuzele, afişe, etc.”, se precizează în comunicatul postat pe site. Oficial, protestelor poliţiştilor, s-a raliat şi Sindicatul Pro Lex. „Reamintim faptul că, întregul set de revendicări formulate de noi se regăseşte în Programul de guvernare 2017-2020, Capitolul Afaceri Interne: «Guvernul va avea în vedere că realitatăţile majore care frânează obţinerea de rezultate mai bune în munca de poliţie sunt baza materială insuficientă şi neajunsurile în privinţa dotării şi drepturilor personalului». Exact asta cerem şi noi, de aceea aşteptăm cu interes punerea în practică, de urgenţă, a prevederilor Programului de guvernare! Nu mai putem tolera discriminarea şi abuzurile!”, se mai arată în comunicatul SNPPC. Sindicaliştii din Poliţie ar urma să picheteze Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în zilele de 23 şi 24 martie, între orele 10:00 – 14:00, iar sâmbătă, 25 martie, de Ziua Poliţiei, aceştia participă, între orele 10:00 – 12:00, la mitingul din faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca de la ora prânzului, timp de două ore, să fie prezenţi la marşul de protest din faţa Guvernului. Din judeţul Olt, potrivit reprezentanţilor SNPPC, ar urma să participe la miting din faţa MAI în jur de 200 de oameni în uniformă. Şi joi poliţiştii au ieşit în stradă, respectiv membrii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, dar şi ai Sindicatelor Europol, Unipol şi Diamantul. Oamenii legii au pichetat Ministerul Muncii şi Ministerul de Interne, iar prin această formă de protest şi-au propus să atragă atenția, atât angajatorului - MAI, cât și Ministerului Finanțelor Publice, sperând ca aceștia să înţeleagă faptul că polițiștii nu sunt plătiți corespunzător și că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate. Din Olt, un număr de 80 de agenţi de poliţie, membri ai SNAP, au fost prezenţi la protestele din Bucureşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…