Treceți la conținutul principal

Incendiu la Romtimex

Un microbuz al societăţii de transport Romtimex din Slatina a fost cuprins de flăcări vineri seara, în jurul orei 21:40, după ce se întorsese dintr-o cursă efectuată pe ruta Slatina - Coteana. Mijlocul de transport era parcat atunci când a izbucnit incendiul, acesta propagându-se la acoperişul unei clădiri a firmei în care se afla centrala termică.

Aproximativ 30 persoane care se aflau în restaurantul şi hotelul Romtimex s-au autoevacuat în timpul incendiului, una dintre acestea, un bărbat, suferind arsuri superficiale la nivelul capului. La faţa locului au fost solicitaţi să intervină pompierii din cadrul Detaşamentului Slatina. Salvatorii au stabilit că în cauză nu sunt elemente care să ducă la faptul că focul a fost pus intenţionat, microbuzul aflându-se în interiorul bazei societăţii, care se afla sub pază. Mijlocul de transport persoane era parcat în bază încă de la ora 19:00, acesta întorcându-se dintr-o cursă pe care a efectuat-o până în comuna Coteana şi retur. Specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi o echipă operativă a Poliţiei Olt s-au deplasat la locul intervenţiei pompierilor şi au deschis o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la izbucnirea incendiului. "Două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi echipajul paramedicilor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slatina au intervenit la faţa locului. În urma incendiului microbuzul a ars în totalitate şi a fost afectat tavanul încăperii în care se afla centrala termică. Aproximativ 30 de persoane aflate în restaurantul şi hotelul societăţii de transport s-au autoevacuat. Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, angajat al societăţii, a suferit arsuri superficiale la nivelul capului şi a fost asistat la faţa locului de echipajul SMURD. Pacientul a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric", a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…