Treceți la conținutul principal

Incendii violente la Topana şi Sprâncenata

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au intervenit în ultimele zile la două incendii violente care au avut loc în comunele Topana şi Sprâncenata. Proprietarul celei de-a locuinţe mistuită de flăcări a necesitat îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri superficiale la faţă şi mâini.

Primul incendiu a avut loc marţi după-amiaza, în jurul orei 16:30, în comuna Topana. Pompierii din cadrul Stației Scornicești au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. „La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la mai multe anexe gospodărești și la acoperișul casei”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Intervenția pompierilor a durat mai bine de șase ore, flăcările distrugând în calea lor patru anexe gospodărești, material lemnos, tocăria de la uși și ferestre, mobilier și aproximativ 10 metri pătrați de acoperiș. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este focul deschis lăsat nesupravegheat. Pentru stingerea incendiului izbucnit miercuri, în jurul orei 09:30, la o casă din comuna Sprâncenata au fost solicitaţi să intervină pompierii de la Garda Stoenești. „Două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului, iar în momentul sosirii militarilor incendiul de manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la bunurile din trei camere de locuit, o baie și la acoperișul casei”, a precizat plutonierul major Băsăşteanu. Echipajele de pompieri au stins incendiul după aproximativ o oră de intervenţie continuă, acesta fiind lichidat în limitele găsite. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 68 de ani, a fost rănit în incendiu. În încercarea de a stinge singur flăcările, acesta a suferit arsuri superficiale la faţă şi membrele superioare. Paramedicii l-au asistat medical pe bărbat, însă acesta a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau neizolat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…