Treceți la conținutul principal

Fiul unui poliţist din Corabia, arestat pentru tentativă de omor calificat

Marius Iliuţă Bucureşteanu, de 24 ani, fiul poliţistului din Corabia acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, a fost arestat miercuri de magistraţii Tribunalului Olt, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Procurorii secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au reţinut pe tânăr, marţi după-amiaza, la ora 15:30, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Marius Iliuţă Bucureşteanu este acuzat de anchetatori că în noaptea de 17 spre 18 martie, la un bar din Vişina, a provocat un scandal şi a înjunghiat cu cuţitul doi tineri, care au necesitat zile de îngrijiri medicale în spital. „În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 17 spre 18.03.2017, aflându-se în faţa unui local din comuna Vişina, judeţul Olt, inculpatul (n.red. – Marius Iliuţă Bucureşteanu, din oraşul Corabia, judeţul Olt) a exercitat acte de violenţă fizică asupra a două persoane care au fost lovite în mod repetat cu un cuţit, fiindu-le provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale, respectiv 22 – 25 zile de îngrijiri, în această din urmă situaţie viaţa victimei fiind pusă în pericol”, se precizează într-un comunicat remis de Parchetul Olt. Tinerii înjunghiaţi sunt Laurenţiu George Mitrache, de 31 de ani, din municipiul Slatina, şi Daniel Murgea, de 22 ani, din comuna Brebeni, şi au fost internaţi în Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Urgenţă Craiova. Şi fiul poliţistului din Corabia a fost rănit în altercaţie şi a necesitat internarea în Spitalul de Urgenţă „Floreasca” din Bucureşti. Acuzat de tentativă de omor calificat, agresorul Marius Iliuţă Bucureşteanu a fost prezentat miercuri după-amiază în faţa magistraţilor Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit reprezentanţilor instanţei oltene, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea procurorului de caz de la Parchetul Olt şi a emis pe numele fiului poliţistului din Corabia mandat de arestare pentru 30 de zile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…