Treceți la conținutul principal

Patru de „DA” pentru pompierul Dan Ţolu de la ISU Olt

Plutonierul adjutant Dan Ţolu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, care anul trecut, de Ziua Pompierilor din România, a reuşit să impresioneze audienţa interpretând la nai imnul naţional, a impresionat şi juriul emisiunii „Românii au talent”. 

Pompierul slătinean s-a remarcat la cea de-a cincea ediţie a sezonului şapte al emisiunii „Românii au talent” de la Pro TV. În faţa juraţilor Andra, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu şi Florin Călinescu, Dan Ţolu s-a prezentat îmbrăcat în uniformă şi a cântat la nai melodia „Besame mucho”. Slătineanul a recunoscut că prezenţa sa în acest show a reprezentat o provocare pentru el, colegii săi sfătuindu-l să arate întregii ţări ceea ce ştie să facă cu acest instrument muzical. „Mă numesc Ţolu Dan, sunt din Slatina, am 39 de ani şi reprezint Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. A fost o provocare venită din partea colegilor şi aprobată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt aici pentru că au constatat colegii că este momentul să facem şi altceva. Nu doar să mergem la incendii să le stingem, ci şi să aprindem focul, o flacără...”, a spus pompierul oltean în faţa camerelor de filmat, înainte de a urca pe scena preselecţiilor care au avut loc la Bucureşti. La finalul interpretării emoţionante la nai a piesei „Besame mucho”, juraţii, impresionaţi de talentul pompierului Dan Ţolu, au decis să-l trimită în următoarea etapă a show-ului cu patru de „DA”. Naiul nu este singurul instrument la care slătineanul, angajat în cadrul Centrului Operaţional al ISU Olt, poate cânta, iar pe viitor va încerca să impresioneze juriul şi publicul spectator şi telespectator şi cu melodii interpretate la vioară, chitară, pian, orgă sau acordeon.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…