Treceți la conținutul principal

Condamnat pentru fraudă cu fonduri europene

Administratorul unei firme din comuna Studina, trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene, a fost condamnat de Tribunalul Olt la închisoare cu executare. (SURSA: evenimentdeolt.ro) 

Păun Florentin Remus, administratorul firmei din Studina, a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, iar societăţii i s-a interzis dreptul de a participa la achiziţii publice timp de doi ani. “(…) Condamnă pe inculpatul Păun Florentin Remus la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare privativă de libertate în condiţiile art.60 C.p. - pedeapsă principală şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi g C.p. pe o durată de 2 ani - pedeapsă complementară. Pe durata executării pedepsei i se aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi g C.p. (…) Condamnă pe SC Valstud Construct Center SRL, cu sediul social în comuna Studina, judeţul Olt, la o pedeapsă de 200 zile amendă în valoare de 30.000 lei – pedeapsă principală. (…) aplică aceleiaşi inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de aceste dispoziţii legale, respectiv dreptul de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de 2 ani şi afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare. În baza art. 249 alin. 1 şi 5 dispune menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile proprietatea inculpatului Păun Florentin Remus, respectiv cota de 1 dintr-un apartament aflat în proprietatea comună a acestuia situat în Caracal.(…) dispune anularea ca fiind false a acelor de care inculpatul s-a folosit”, se precizează în decizia instanţei, care nu este însă definitvă. Păun Florentin Remus a fost trimis în judecată la începutul lunii ianuarie a anului trecut, prejudiciul fiind de aproximativ 530.000 lei. Acesta, administrator al S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L. la data faptelor, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (5 acte materiale). „În perioada iunie – iulie 2010, inculpatul Păun Remus Florentin, în calitate de reprezentant legal al S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L. şi reprezentant legal al proiectului „Achiziţie utilaje în domeniul construcţiilor”, cu ocazia depunerii cererii de finanţare privind proiectul respectiv, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Olt din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a anexat mai multe documente false cu ajutorul cărora a indus în eroare funcţionarii A.P.D.R.P., care au avizat favorabil cererea, încheind contractul de finanţare şi au dispus decontarea (plata) din fonduri nerambursabile (F.E.A.D.R.) a sumei de 531.249,05 lei (echivalentul a 124.949 euro). Astfel, prin accesarea şi atribuirea în mod nelegal a fondurilor nerambursabile F.E.A.D.R., pentru implementarea proiectului „Achiziţie utilaje în domeniul construcţiilor”, s-a produs un prejudiciu de 531.249,05 lei (echivalentul a 124.949 euro), sumă ce a fost obţinută pe nedrept de S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L. În cauză, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă A.P.D.R.P.) s-a constituit ca parte civilă cu suma menţionată anterior”, preciza un comunicat al DNA.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…