Treceți la conținutul principal

Condamnare în dosarul traficanţilor de droguri din Olt şi Dolj

Magistraţii Tribunalului Olt s-au pronunţat la începutul săptămânii în dosarul în care trei tineri, unul din municipiul Slatina şi doi din judeţul Dolj, sunt acuzaţi de trafic de droguri. Traficanţii de droguri au fost condamnaţi la închisoare cu executare, însă sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

Cei trei inculpaţi sunt în prezent deţinuţi în Penitenciarul Craiova, iar cea mai mare pedeapsă a primit-o Marian Adrian Botez, din municipiul Slatina. Slătineanul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pedeapsă principală şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor, după executarea pedepsei principale. Marius Ionuţ Bobocel, tânărul din comuna doljeană Dioşti, a fost condamnat la 1 an şi 9 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor, după executarea pedepsei principale, iar cel de-al treilea inculpat, Dragoş Marius Stancu, din municipiul Craiova, la 1 ani şi 7 luni închisoare pedepasă principală şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor, după executarea pedepsei principale. Instanţa de judecată olteană a menţinut măsura arestului preventiv faţă de cei trei inculpaţi şi a dedus din pedeapsa de executat perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 24 decembrie 2016 la zi. De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea cantităţii de 227,1 grame rezină de cannabis plus 10,91 grame rezină de cannabis (contraprobă), precum şi a cantităţii de 2,41 grame cannabis, cantităţi depuse în Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, şi se va proceda la distrugerea drogurilor confiscate, cu păstrarea de contraprobe. Totodată, fiecare dintre inculpaţii Marian Adrian Botez, Marius Ionuţ Bobocel şi Dragoş Marius Stancu este obligat la plata a câte 2.000 de lei, cu titlul de cheltuieli către stat pe parcursul procesului penal. Sentinaţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Reamintim că traficanţii de droguri au fost trimişi în judecată aproape de jumătatea lunii ianuarie 2017. Cei trei tineri făceau parte dintr-o grupar einfracţională, destructurată în data de 23 decembrie 2016. Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, procurorii DIICOT Olt şi poliţiştii caracaleni i-au prins în flagrant delict pe doi bărbaţi, de 21, respectiv 36 de ani, bănuiţi că ar fi efectuat operaţiuni ilicite cu droguri. Aceştia se aflau într-o benzinărie din municipiul Caracal, într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria. „În urma controlului, asupra acestora au fost găsite aproximativ 300 grame de substanţă solidă de culoare maronie, posibil haşiş, 3 pliculeţe şi aproximativ 2 grame de amestec de plante de culoare verde oliv, posibil cannabis”, se preciza într-un comunicat remis de Poliţia Olt. De asemenea, din cercetări a reieşit că drogurile au fost procurate din Italia şi ar fi fost furnizate celor doi de Marian Adrian Botez, de 22 de ani, din municipiul Slatina, pentru a fi comercializate pe raza municipiului Caracal. Tinerii sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept, trafic de droguri de risc şi consum de droguri de risc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…