Treceți la conținutul principal

Condamnare definitivă pentru Marius Curt şi angajatul de la Înmatriculări Auto

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au dat luni sentinţa definitivă în dosarul în care Gabriel Micli, analist programator la Înmatriculări Auto la data faptelor, şi Marius Curt au fost trimişi în judecată în dosarul înmatriculărilor fictive. Decizia Curţii Constituţionale a României de dezincriminare în parte a abuzului în serviciu, respectiv a instigării la abuz în serviciu, a făcut ca cei doi inculpaţi să fie achitaţi pentru aceste infracţiuni de care sunt acuzaţi, sentinţa definitivă fiind de câte 2 ani şi 10 luni închisoare. (SURSA: evenimentdeolt.ro) 

Iniţial, prima instanţă, respectiv Judecătoria Slatina, îi condamnase pe Gabriel Micli şi Marius Curt la câte 4 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Hotărârea Judecătoriei Slatina a fost atacată la Curtea de Apel Craiova, ai cărei magistraţi au pronunţat luni sentinţa definitivă. “Admite apelurile declarate de către inculpaţi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. Desfiinţează în parte sentinţa penală în sensul că desface pedeapsa aplicată fiecărui inculpat în sporul de pedeapsă şi pedeapsa rezultantă, pe care o descontopeşte în pedepsele componente. (…) Achită pe inculpaţii Micli Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi Curt Marius pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu. Majorează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Micli Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 325 Cp de la 1 an şi 2 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. Recontopeşte pedepsele aplicate inculpatului Micli Gabriel (…) în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de pedeapsă de 6 luni, urmând să execute în total pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare. (…) Majorează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Curt Marius pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 47 Cp rap. la art. 325 Cp de la 1 an şi 2 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. Recontopeşte pedepsele aplicate inculpatului Curt Marius (…) în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de pedeapsă de 6 luni, urmând să execute în total pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare”, se precizează în hotărârea instanţei. Ca pedeapsă complementară, ambilor inculpaţi li s-a interzis exercitarea drepturilor de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În plus, instanţa a dispus ştergerea din sistemul informatic a înmatriculării autoturismului Mercedes SL 350. Gabriel Micli şi Marius Curt au fost trimişi în judecată în luna iulie a anului 2015. „În fapt s-a reţinut că la data de 28.11.2014, inculpatul M.G., în timp ce se afla în exercitare atribuţiilor de serviciu, în calitate de analist programator, în cadrul SPCRPCIV Olt, având drept responsabilitate introducerea datelor în sistemul informatic, în vederea înmatriculării vehiculelor, şi-a depăşit aceste îndatoriri, prin faptul că abuzând de atribuţiile de serviciu a introdus date informatice într-un sistem informatic, fără drept, întrucât datele erau fictive, neavând un suport al documentelor care să le susţină (inexistenţa unui dosar), fapt care a condus la înmatricularea unui autoturism, marca Mercedes SL 350, semnalat ca fiind sustras de pe teritoriul altui stat, iar prin această acţiune de înşelare a sistemului procedural de înmatriculare s-a produs atât un avantaj material beneficiarului înmatriculării inculpatul C.M., cât şi o pagubă statului, prin eludarea plăţii taxelor aferente înmatriculării unui vehicul. Această activitate infracţională a inculpatului M.G. a fost posibilă prin acţiunea de determinare exercitată de către inculpatul C.M., beneficiar al înmatriculării, care a furnizat informaţiile referitoare la datele autoturismului marca Mercedes SL 350, necesare accesării sistemului informatic, inclusiv a unui act de identitate al unei alte persoane, pe numele căreia s-a efectuat înmatricularea, fără ca acesta să-şi dea acceptul ori să aibă cunoştinţă că i-a fost folosit respectivul document, obţinându-se prin acest mijloc fraudulos înmatricularea autoturismului marca Mercedes SL 350”, precizau procurorii Parchetului Olt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…