Treceți la conținutul principal

Coliziune violentă între un BMW şi un autocar cu muncitori

Grav accident de circulaţie vineri dimineaţa, în jurul orei 07:40, pe Drumul Naţional 65 – European 574, la ieşire din oraşul Balş spre Craiova. Un autocar al fabricii QFort din Craiova, în care se aflau aproximativ 20 de pasageri, a intrat în coliziune cu un BMW, în care erau patru tineri, iar în urma impactului doi pasageri din autoturism au fost răniţi şi au necesitat transportul al spital. 

Autocarul venea dinspre Craiova în momentul în care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul BMW, care circula din sens opus. Cei aproximativ 20 de muncitori din autocar se întorceau de la serviciu din Craiova, iar pentru a ajunge la Balş au fost preluaţi de un alt autocar al QFort. Potrivit celor declarate de plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, niciunul dintre pasagerii din autocar nu a fost rănit şi doar doi dintre tinerii aflaţi în BMW au necesitat îngrijiri medicale. La faţa locului au ajuns pompierii de la Balş şi paramedicii SMURD, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt. „În urma impactului cu autocarul, doi tineri, este vorba de şoferul autoturismului şi un pasager din acesta, au fost răniţi. Şoferul, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Craiova, a fost transportat la Spitalul Balş cu suspiciune de fracturpă membru inferior stâng, iar un pasager, aflat în spate, de 24 de ani, din comuna Cungrea, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi traumatism piramidă nazală. Pasagerul a fost preluat de ambulanţa SAJ şi transportat la Spitalul Balş, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Slatina”, a precizat plutonierul major Băsăşteanu. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului pentru a face cercetări şi a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier au stabilit că vinovat de producerea sa este şoferul autoturismului BMW, care a adormit la volan. „Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din Craiova, în timp ce conducea autoturismul, din cauza oboselii, a adormit la volan, a pătruns pe sens opus şi a intrat în coliziune cu un autocar, condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din Balş”, a precizat comisarul şef Claudia Radu de la Poliţia Olt. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…