Treceți la conținutul principal

Arest prelungit pentru agresorul tânărului din Slatina

Mihai George Florin Bălan, tânărul de 24 de ani, din muncipiul Slatina, care în februarie a înjunghiat pe stradă un alt tânăr slătinean, rămâne în continuare după gratii. Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit marți durata arestului preventiv cu 30 de zile, în prezent inculpatul aflându-se în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Olt. 

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi pe cale de consecinţă: În baza art. 234 C.p.p. dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului Bălan Mihai George Florin – pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21.03.2017 până la data de 19.04.2017, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în soluţia dată de instanţa de judecată. Agresorul vrea să fie cercetat în stare de libertate şi deja a constestat decizia dată de magistraţii olteni, urmând ca aceasta să se judece la Curtea de Apel Craiova. Reamintim că Mihai Bălan este acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat cu un cuţit pe Mirel Ilie, de 22 ani, din Slatina, în plină stradă. Două conflicte au existat între inculpat şi partea vătămată, primul fiind pe strada Tunari, în zona magazinului „Toamna”, iar cel de-al doilea, în urma căruia Mirel Ilie a fost înjunghiat, pe bulevardul A. I. Cuza, vizavi de fosta Unitate Militară. „Incidentul din după-amiaza zilei de 18 februarie 2017 s-a produs pe fondul unor discuţii în contradictoriu între cei doi, în legătură cu restituirea unei sume de bani. Inculpatul avea să restituie o sumă de bani părţii vătămate şi de aici au început neînţelegerile între ei şi s-au agresat fizic. Am reţinut scuza provocării, motivat de faptul că partea vătămată a fost cea care i-a dat un pumn inculpatului şi atunci a reacţionat, acesta lovind victima cu un corp înţepător. Partea vătămată a avut o plagă prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng, care i-a pus în primejdie viaţa, iar în funcţie de asta s-a reţinut tentativa de omor”, precizau, imediat după altericaţie, procurorii din cadrul Parchetului Olt. Mirel Ilie a fost transportat de urgenţă la Spitalul Slatina, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost scoasă splina. După operaţie, tânărul slătinean a rămas câteva zile internat pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii spitaliceşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…