Treceți la conținutul principal

Accident spectaculos la ieşire din Slatina

Accident de circulaţie spectaculos luni dimineaţa, în jurul orei 11:00, pe Drumul Comunal 90 A, în zona staţiei de epurare a apei de la ieşire din municipiul Slatina. Cinci tineri, aflaţi într-un Opel Astra, s-au răsturnat într-o râpă după ce au rupt parapetul de pe marginea drumului şi au lovit un stâlp electric. 

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de către şofer, care venea dinspre barajul de la Slătioara spre Slatina. „Un tânăr de 18 ani, din comuna Brebeni, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Slătioara – Slatina, nu a adaptat viteza la efectuarea virajului la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă. Autoturismul a lovit de parapetul de siguranţă al străzii şi un stâlp electric, iar ulterior s-a răsturnat”, a precizat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt. La faţa locului au intervenit o autospecială de descarcerare şi un echipaj al paramedicilor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slatina, iar în sprijin au venit şi două echipaje cu cadre medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt. Salvatorii au găsit la locul accidentului doar patru dintre cei cinci tineri aflaţi în Opel, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, din comunele Valea Mare, Bălteni, Brebeni şi Perieţi. „În momentul în care au ajuns salvatorii, una dintre persoanele aflate în maşină a plecat de la locul accidentului şi au fost acordate îngrijiri medicale celorlalţi patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani. Nu au existat persoane încarcerate în urma impactului, iar autospeciala de descarcerare nu a intervenit. Paramedicii SMURD au preluat unul dintre tineri, iar cele două ambulanţe i-au preluat pe ceilalţi trei răniţi, toţi cu diverse traumatisme şi escoriaţii. Pacienţii au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, a precizat plutonierul major Dan Nedeloiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Slatina l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…