Treceți la conținutul principal

Sentinţă definitivă pentru fostul primar din Corabia

Ştefan Pîrlea, condamnat la închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au dat, la sfârşitul săptămânii trecute, sentinţa definitivă în dosarul în care Ştefan Pîrlea, fostul primar al oraşului Corabia, era acuzat de săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Instanţa de judecată craioveană l-a condamnat pe fostul edil la 2 ani de închisoare cu suspendare şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

Atât Ştefan Pîrlea, cât şi reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au declarat apel în urma sentinţei dată în septembrie 2016 de Judecătoria Corabia, care a decis atunci condamnarea fostului primar la 1 an şi 8 luni de închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani. Însă, după judecarea cauzei, magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins apelul inculpatului şi l-au admis pe cel al Parchetului Corabia, iar pedeapsa primită iniţial de inculpatul Pîrlea a fost mărită. „(...) Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, în baza art. 336 alin. 1 C.p. cu apl. art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul Pîrlea Ştefan la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. i C.p., constând în interzicerea dreptului de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002, pe o perioadă de 2 ani, urmând a fi executată conform art. 68 alin. 1 lit. b C.p. În baza art. 65 C.p., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. i, respectiv dreptul de a conduce autovehiculele prevăzute de art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C.p. (...) În baza art. 93 alin. 3 C.p. obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 80 zile în cadrul Spitalului orăşenesc Corabia sau Centrului Medico-Social Corabia. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. (...) Definitivă”, se arată în soluţia dată de instanţă. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul este obligat să respecte mai multe măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au impus fostului primar din Corabia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. Reamintim că Ştefan Pîrlea a provocat în luna februarie a anului 2014 un accident de circulaţie soldat cu rănirea sa şi avarierea a cinci autoturisme parcate regulamentar pe strada Carpaţi din Corabia. Şoferul se afla la volanul autoturismului personal Skoda Octavia, pe care îl conducea din direcţia Orlea spre Gârcov. Politiştii rutieri au stabilit că acesta, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu cele cinci maşini. Apoi, autoturismul său s-a izbit frontal de peretele unui magazin din zonă. În urma impactului, fostul edil a fost rănit uşor şi a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest. „În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Corabia, refuzând internarea. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge”, precizau atunci reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…