Treceți la conținutul principal

Salonul „Etnografica”, la a VI-a ediţie

Foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din municipiul Slatina găzduieşte vineri, 3 februarie, cu începere de la ora 12:00, vernisajul celei de-a VI-a ediţii a Salonului Naţional de Artă Fotografică „Etnografica”, desfăşurat în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Fotografie „Carol Popp de Szatmari”.

Salonul „Etnografica” de la Slatina se află sub patronajul Asociaţiei Internaţionale de Fotografie „Euro Foto Art” şi a fost iniţiat de Valeru Ciurea, referent în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt. „Instituţia culturală şi-a făcut o datorie de onoare din păstrarea şi arhivarea imaginii satului românesc contemporan prin imaginile fotografice cu caracter etnografic din domeniul tradiţiilor şi obiceiurilor, al arhitecturii populare, costumului popular, gospodăriei tradiţionale şi portretului”, a precizat Valeru Ciurea, iniţiatorul salonului de artă fotografică. Expoziţia din acest an reuneşte nu mai puţin de 46 lucrări fotografice de excepţie selectate de un juriu avizat şi alte zece lucrări, care aparţin membrilor juriului. După vernisaj, la Centrul Cultural Slatina va avea loc şi festivitatea de premiere a laureaţilor acestei ediţii a salonului, la care şi-au anunţat prezenţa artiști fotografi din localităţile Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Oradea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. Potrivit organizatorilor, opt premii vor fi acordate celor mai bune fotografii, cinci dintre acestea fiind în bani: Both Gyula din Târgu Mureş cu fotografia „Joacă ursul” – premiul I (500 lei); Zsuzsanna Fodor din Miercurea Ciuc cu „Îmbrăţisare” – premiul II (400 lei); Marius Cinteză din Bucureşti cu „Spre casă” – premiul III (300 lei); Marius Cinteză din Bucureşti cu „Privire prin fereastră” – menţiune (150 lei) şi Ovi D. Pop din Oradea cu „Haba” – menţiune (150 lei). Celelalte trei premii constau doar în menţiuni de onoare, iar acestea au fost câştigate de CzireAlpar din Cristuru Secuiesc cu fotografiile „Înainte de furtună”, „Sămânţă” şi Ovi D. Pop din Oradea cu lucrarea „Muzicienii”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…