Treceți la conținutul principal

ISU Olt are echipaj de scafandri

Din luna februarie la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt a fost operaţionalizată echipa de scafandri. Echipajul a fost prezentat marţi la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Protecţiei Civile, este alcătuit din trei pompieri şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului Slatina.

Salvatorii au absolvit cursul de scafandru autonom, desfășurat la Centrul de Scafandri al Ministerului Apărării Naționale Constanța. Școlarizarea scafandrilor olteni a fost realizată cu sprijinul Consiliului Județean Olt, iar autospeciala pentru transportul scafandrilor la locul intervenției și echipamentele specifice au fost achiziționate prin proiectul cu fonduri europene „Răspunsul eficient salvează vieți”. „Este o altă etapă pe care eram obligaţi să o parcurgem şi era foarte important ca judeţul nostru să aibă o echipă de scafandri. Aceasta a fost operaţionalizată începând cu luna februarie în cadrul Detaşamentului de Pompieri Slatina, asigură intervenţia la nivelul întregului judeţ şi, contrar a ceea ce s-a întâmplat până acum, poate acţiona şi în judeţele limitrofe, lucru pe care noi de obicei îl solicitam colegilor de la inspectoratele din Dolj, Bucureşti şi Mehedinţi atunci când aveam nevoie de intervenţia scafandrilor”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Potrivit reprezentanţilor ISU, anual au existat două – trei cazuri în Olt, la care a fost nevoie de intervenţia scafandrilor din alte judeţe. Însă, pe lângă intervenţiile unde era solicitat sprijinul scafandrilor erau şi intervenţiile echipei de căutare – salvare, cu barca pneumatică şi accesoriile din dotare. „Scafandrii vor face parte din echipa de căutare – salvare a Detaşamentului de Pompieri Slatina, din componenţa căreia mai fac parte alpinişti utilitari, conducătorii ambarcaţiunilor, câinele de salvare şi conductorul câinelui”, a spus purtătorul de cuvânt Alin Băsăşteanu. Prezenţi la eveniment, Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, şi prefectul de Olt Silviu Neacşu au ţinut să felicite conducerea inspectoratului pentru faptul că la nivelul judeţului există această echipă de scafandri, dar şi pompierii pentru activitatea desfăşurată. „Astăzi (n.red. – marţi) mai inaugurăm un serviciu pe care ISU Olt îl va executa de acum încolo, este vorba despre echipa de scafandri. Consiliul Judeţean a fost de fiecare dată alături de ISU, pe fonduri europene reuşind să modernizăm baza inspectoratului. În continuare avem proiecte pe care le vom depune împreună, pentru că este nevoie ca şi subunităţile ISU Olt să ajungă la acest nivel. De asemenea, acolo unde am putut, în fiecare an, prin bugetul propriu, din resursele proprii, am fost alături de pompieri, pentru că pe lângă pregătirea dumneavoastră este nevoie şi de materiale şi echipamente de foarte bună calitate. De data aceasta am venit în sprijinul salvatorilor din judeţ prin susţinerea şcolarizării acestor scafandri. Sperăm să aibă evenimente cât mai puţine, dar în acelaşi timp ne bucurăm că nu mai este nevoie să apelăm la celelalte judeţe şi când va fi nevoie echipa de la ISU Olt este pregătită să intervină cu scafandrii proprii”, a precizat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt. În completarea sa a venit prefectul Silviu Neacşu, acesta mulţumind pompierilor pentru siguranţa pe care o asigură cetăţenilor: „Vă mulţumesc pentru faptul că de fiecare dată aţi fost alături de noi şi de fiecare dată v-aţi făcut datoria cum nu se poate mai bine. Vreau să vă felicit pentru rezultatele pe care le obţineţi zi de zi şi pe această cale vreau să mulţumesc şi Consiliului Judeţean Olt pentru că a găsit fondurile necesare, astfel încât să asigurăm şcolarizarea celor trei scafandri. Astfel, nu mai suntem nevoiţi să apelăm la alte judeţe pentru a putea interveni la situaţii limită. Încă odată vă felicit şi vă mulţumesc pentru efortul pe care îl depuneţi zilnic pentru ca toţi cetăţenii judeţului Olt să fie în siguranţă”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…