Treceți la conținutul principal

Cursuri gratuite de limba engleză pentru crîmpoieni

Biblioteca Comunală Crîmpoia, în parteneriat cu reprezentanţii Primăriei Crîmpoia, organizează începând cu luna februarie cursuri gratuite de limba engleză pentru începători. Până în prezent, deja s-au înscris pentru a urma cursurile peste 20 de persoane.

Concret, cursurile se vor derula din data de 15 februarie şi vor avea loc până pe 26 mai 2017, în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 16:30 – 17:30, în sala de lectură a bibliotecii din Crîmpoia, cea care va preda cursurile de limba engleză fiind profesoara Camelia Marcu. „Metodele de predare sunt interactive şi non formale şi sunt axate pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză ale cursanţilor. Programul, orientat către un larg segment de public, face parte din strategia Bibliotecii Comunale Crîmpoia de a încuraja activităţile de voluntariat şi de a atrage noi membri ai comunităţii către carte, lectură şi serviciile de bibliotecă. Organizatorii îi invită pe crîmpoieni să participe în număr cât mai mare la acest program care vizează şi procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii, o componentă esenţială în dezvoltarea personală”, a precizat Ionel Mirea, primarul comunei Crîmpoia, într-un anunţ postat pe pagina de Facebook a instituţiei administrative. Înscrierea propriu-zisă la cursuri se face la sediul bibliotecii din Crîmpoia, care funcţionează în incinta Căminului Cultural din localitate. Potrivit bibliotecarei Simona Dolocan, până în prezent s-au înscris să urmeze cursurile gratuite de limba engleză pentru începători 21 de persoane, respectiv 14 copii şi şapte adulţi. „Ne aşteptăm ca numărul cursanţilor să crească în următoarea perioadă, deoarece cele 21 de persoane s-au înscris doar în ultimele două zile. Chiar dacă anunţul a fost făcut public de câteva zile, sunt crîmpoieni care au spus că vor veni să se înscrie la aceste cursuri de limba engleză mai aproape de data începerii acestora”, a precizat Simona Dolocan de la Biblioteca Comunală Crîmpoia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…