Treceți la conținutul principal

Biciclist spulberat de un autoturism, la ieşire din Dăneasa

În urma impactului, bărbatul a murit pe loc

Un biciclist a murit pe loc, iar alte cinci persoane aflate în două autoturisme au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui grav accident de circulaţie produs pe DN 6 – E 70, la ieşire din comuna Dăneasa. 

Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19:00. Iniţial, bărbatul care se deplasa pe bicicletă a fost evitat în ultimul moment de şoferul unui autoturism Alfa Romeo, care circula dinspre Caracal spre Alexandria, însă a fost izbit în plin de conducătorul unui BMW, care venea din sens opus. „În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, din localitatea Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, în timp ce conducea autoturismul, a intrat în coliziune frontală cu un biciclist, nesemnalizat corespunzător, care părăsise banda de rulare intrând pe contrasens. Înainte de impact, cu aproximativ 800 de metri, un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Alexandria, judeţul Teleorman, a evitat la limită impactul cu biciclistul, motiv pentru care autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat”, a declarat agentul principal Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt. Biciclistul a murit pe loc după ce a fost lovit de BMW, potrivit unor martori acesta fiind târât pe carosabil aproximativ 200 – 300 de metri. Nu doar maşina care l-a evitat prima dată pe bărbatul aflat pe bicicletă a ajuns în afara părţii carosabile, ci şi autoturismul care l-a lovit. BMW-ul a părăsit drumul intrând într-un canal paralel cu acesta. Cinci persoane se aflau în ambele autoturisme, iar acestea au necesitat acordarea primului ajutor. Şoferul şi cei doi pasageri aflaţi în maşina răsturnată pe câmp au refuzat transportul la spital, însă cei doi tineri aflaţi în autoturismul care l-a acroşat pe biciclist au fost transportaţi cu ambulanţele la unitatea medicală din Caracal. „La faţa locului s-au deplasat un echipaj al paramedicilor SMURD Stoeneşti şi două autosanitare ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt. În momentul în care salvatorii au ajuns la locul accidentului, biciclistul era decedat, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Trei dintre cele cinci persoane aflate în cele două maşini au fost monitorizate medical şi au refuzat transportul la spital. Alţi doi răniţi, este vorba de doi tineri care au suferit diverse traumatisme, au fost transportaţi de echipajele medicale ale SAJ Olt la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Caracal”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Poliţiştii rutieri i-au testat cu aparatul alcooltest pe ambii conducători auto, rezultatul fiind negativ. Ulterior, aceştia au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Pentru că nu avea niciun act de identitate asupra sa, oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii identităţii biciclistului care a fost lovit mortal în accident.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…