Treceți la conținutul principal

Traficanţi de droguri trimişi în judecată

Traficanţii de droguri arestaţi la sfârşitul lunii decembrie 2016 au fost trimişi în judecată, săptămâna trecută, de magistraţii Tribunalului Olt. 

Dosarul în care Marian Adrian Botez, din municipiul Slatina, Marius Ionuţ Bobocel, din comuna doljeană Dioşti, şi craioveanul Dragoş Marius Stancu sunt cercetaţi a fost înregistrat joi de instanţa de judecată olteană. În prezent, cei trei olteni se află în spatele gratiilor în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Reamintim că gruparea infracţională, specializată în trafic de droguri de risc, a fost destructurată în data de 23 decembrie 2016. Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, procurorii DIICOT Olt şi poliţiştii caracaleni i-au prins în flagrant delict pe doi bărbaţi, de 21, respectiv 36 de ani, bănuiți că ar fi efectuat operațiuni ilicite cu droguri. Aceştia se aflau într-o benzinărie din municipiul Caracal, într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria. „În urma controlului, asupra acestora au fost găsite aproximativ 300 grame de substanţă solidă de culoare maronie, posibil hașiș, 3 pliculețe şi aproximativ 2 grame de amestec de plante de culoare verde oliv, posibil cannabis”, se preciza într-un comunicat remis de Poliţia Olt. De asemenea, din cercetări a reieşit că drogurile au fost procurate din Italia şi ar fi fost furnizate celor doi de Marian Adrian Botez, de 22 de ani, din municipiul Slatina, pentru a fi comercializate pe raza municipiului Caracal. Față de cei trei bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în Ajunul Crăciunului magistraţii Tribunalului Olt au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Oltenii sunt acuzaţi de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept, trafic de droguri de risc şi consum de droguri de risc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…