Treceți la conținutul principal

Patronul unei firme din Slatina, găsit spânzurat

Sfârşit tragic, vineri după-amiaza, pentru Marian Fulga, de 47 de ani, patronul societăţii Electric Indserv din Slatina. În jurul orei 15:00, bărbatul a fost găsit fără suflare în sediul firmei sale, situată în apropierea Registrului Auto Român Olt, descoperirea macabră fiind făcută de unul dintre angajaţii săi. (SURSA: evenimentdeolt.ro) 

Se pare că bărbatul şi-a premeditat fapta, acesta curmându-şi viaţa chiar de ziua sa. Undeva în jurul orei 13:00, Marian Fulga i-a trimis pe cei doi angajaţi aflaţi în societate la acea oră să rezolve o problemă, iar apoi s-a închis într-una dintre încăperi şi s-a spânzurat cu ajutorul unei frânghii. Când s-au întors, pe la ora 15:00, unul dintre angajaţi a văzut că uşa de la biroul şefului său era închisă, a forţat-o ca să poată intra şi l-a văzut pe acesta atârnând în ştreang. Apropiaţi ai bărbatului au fost anunţaţi despre gestul făcut de acesta şi, ulterior, au sunat la 112. La faţa locului au ajuns atât cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, cât şi paramedicii de pe echipajul SMURD Slatina, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui Marian Fulga. Cadrele medicale au stabilit că bărbatul era mort de mai bine de o oră şi nu au mai efectuat manevre de resuscitare, medicul de pe ambulanţă constatând decesul. „Bărbatul, patron al unei firme de electrice din Slatina, a fost găsit mort. Nu s-au mai efectuat manevre de resucitare şi s-a constatat decesul acestuia. Din spusele colegilor care au intervenit la faţa locului, bărbatul era mort de mai bine de o oră. Se pare că acesta a premeditat totul şi s-a spânzurat în sediul firmei sale chiar de ziua sa, când a împlinit 47 de ani. Noi am fost anunţaţi undeva în jurul orei 15:00, însă am înţeles că nu le mai răspundea apropiaţilor la telefon de pe la ora 13:00”, a precizat doctorul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate motivele care l-ar fi putut determina pe patronul Electric Indserv să recurgă la acest gest necugetat. Potrivit unor informaţii, în ultima perioadă acesta suferea de depresie din cauza problemelor pe care le avea în familie, bărbatul despărţindu-se recent de soţia sa. „Era depresiv, se afla sub tratament medicamentos de la Psihiatrie”, a adăugat medicul Furtună. La faţa locului a ajuns şi o echipă operativă a Poliţiei, care a efectuat cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…