Treceți la conținutul principal

Răcire accentuată a vremii în întreaga ţară

Meteorologii au emis luni o informare meteorologică de vreme rea, în întreaga ţară fiind anunţate intensificări ale vântului, ninsori viscolite mai ales la munte şi răcire accentuată. Alerta meteo a intrat în vigoare luni după-amiază, la ora 16:00, şi este valabilă până marţi, la ora 14:00. 

„În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 – 90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia (inclusiv în zona municipiului București), local, vântul va depăși la rafală 50 – 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea. Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub -10 grade) în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest”, se precizează pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În funcţie de evoluţia meteorologică, ANM va actualiza avertizarea de vreme rea. Informarea meteorologică a fost primită şi de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt care au transmis-o către toate cele 112 comitete locale pentru situaţii de urgenţă din judeţ, dar şi instituţiilor care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt, pentru a monitoriza situaţia în zona de competenţă pe toată durata avertizării. De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Române îi sfătuiesc pe şoferi să conducă cu prudenţă. „Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. Când în anumite zone partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă, aveți obligaţia de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h, în afara localităţilor”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…

Premiul I pentru Ansamblul „Bălteanca” la Festivalul „Crai Nou” din Braşov

Ansamblul folcloric „Bălteanca” din comuna Bălteni a fost prezent în weekend la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului naţional de folclor pentru copii „Crai Nou” de la Braşov şi a reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice.
Festivalul a adunat la start sute de copii, membrii ai unor ansambluri folclorice sau solişti vocali, din judeţele Braşov, Olt, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Prahova şi Tulcea. Ansamblul oltean „Bălteanca” a luat parte la tradiţionala paradă a portului popular românesc, iar pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-a remarcat cu cele trei momente coregrafice atent pregătite de instructorul coregraf Alexandru Rizea, respectiv cu suita de dans mixt, dansul de fete şi tradiţionalul dans bărbătesc căluşului. Copiii din Bălteni au reuşit să impresioneze juriul cu dansurile lor şi la final dansatorii olteni au primit din partea organizatorilor premiul I la secţiunea ansambluri de dansuri folclorice, categoria clasele V-VIII, ca…