Treceți la conținutul principal

Două incendii puternice în mai puţin de patru ore

Două incendii devastatoare au avut loc, duminică dimineaţa, în localităţile Bobiceşti şi Deveselu, flăcările mistuind în calea lor acoperişurile a două locuinţe, dar şi bunurile din două anexe gospodăreşti. 

Pompierii din cadrul Gărzii Balș au fost cei care au intervenit, în jurul orei 06:15, în satul Leoteşti din comuna Bobicești, pentru a stinge incendiul izbucnit la acoperișul unei locuințe. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat la faţa locului, pompierii găsind în flăcări acoperișul casei pe o suprafaţă de 60 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință. Incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, după aproximativ două ore. Salvatorii au stabilit ca şi cauză probabilă a izbucnirii incendiului coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile. În mai puțin de patru ore, în jurul orei 10:00, s-a produs un alt incendiu puternic. O persoană a anunțat prin 112 că o locuinţă din satul Comanca din comuna Deveselu a fost cuprinsă de flăcări, iar în zonă s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Caracal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. „În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile din două anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Intervenția pompierilor a durat mai bine de o oră și jumătate. În urma incendiului, au ars 150 de metri pătrați de acoperiș și bunurile depozitate în două anexe gospodărești”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…