Treceți la conținutul principal

Şofer mort în accident, la ieșirea din municipiul Caracal

Un bărbat a murit, iar alţi doi au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident de circulaţie petrecut duminică seara, în jurul orei 18:30, pe Drumul Naţional 6 – European 70, la ieşirea din municipiul Caracal.

Evenimentul rutier a avut loc pe raza comunei Drăghiceni, un autoturism Opel Zafira lovind frontal un autoturism Dacia Logan, care circula în regim de taxi. Poliţiştii rutieri au stabilit că vinovat de producerea accidentului este un craiovean de 61 de ani, care se afla la volanul maşinii Opel. „Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Caracal spre Craiova, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un taxi condus regulamentar de un bărbat de 53 de ani, tot din Craiova”, a declarat agentul principal Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Olt. În urma impactului, taximetristul de 53 de ani a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale maşinii sale, la faţa locului fiind nevoie de intervenţia pompierilor din cadrul Detaşamentului Caracal. Din păcate, bărbatul a fost scos inconştient din autoturism, iar la scurt timp a decedat. „Pompierii s-au deplasat la locul accidentului cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, în sprijin intervenind şi cadrele medicale de pe două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanță. Olt. Salvatorii au acționat pentru extragerea victimei încarcerate, un şofer de 53 de ani, din municipiul Craiova, prins între bord, scaun și volanul autoturismului. Pentru extragerea acestuia au fost îndepărtate mai multe elemente de caroserie. Pacientul a fost extras din autovehiculul grav avariat în stare de inconștiență. Cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul victimei”, a precizat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Pasagerul din taxi, un bărbat de 62 de ani, din Bacău, a fost transportat la Spitalul Municipal Caracal, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas sub supraveghere medicală. De asemenea, rănit a fost şi şoferul care a provocat accidentul, acesta fiind transportat de la Spitalul Caracal la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Şoferul autoturismului Opel a fost testat de poliţiştii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. La spital, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, oamenii legii au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Grefierii Judecătoriei Slatina şi-au întrerupt activitatea

După ce judecătorii de la Tribunalul Olt şi Judecătoria Slatina s-au alăturat colegilor din ţară şi au protestat pentru remedierea problemelor existente în sistemul judiciar, de luni şi grefierii şi personalul conex din cadrul Judecătoriei Slatina îşi întrerup activitatea zilnic, timp de două ore. 
Săptămâna trecută, magistraţii celor două instanţe de judecată oltene au intrat în sălile de judecată purtând banderole albe la mâna stângă. Motivul pentru care au recurs la această formă de protest este cel referitor la implementarea, de către mai marii Justiţiei, unui set de măsuri care să conducă la o „justiţie eficientă, modernă şi de calitate”. Pentru că problemele existente nu au fost deocamdată remediate, la Judecătoria Slatina, de luni, sunt judecate numai cauzele urgente. Între timp, grefierii şi personalul conex din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată au recurs şi ei la o formă de protest. Astfel, de luni, 19 septembrie, vor întrerupe activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina, …

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…