Treceți la conținutul principal

Acţiunea caritabilă „Zâmbeşte! Familia (noastră) te iubeşte!”, la a treia ediţie

Este al treilea an în care preotul Ion Doru Iagăru de la Biserica din cadrul Spitalului Municipal Caracal se implică intens în desfăşurarea campaniei „Zâmbeşte! Familia (noastră) te iubeşte!”. Iniţiată de acesta, campania va debuta anul acesta pe data de 24 noiembrie şi are ca scop strângerea de daruri care vor fi oferite copiilor internaţi în spitale, şi nu numai, în preajma Sfintelor Sărbători de Iarnă. 

Ca şi în ceilalţi ani, campania „Zâmbeşte! Familia (noastră) te iubeşte!” se va derula, cel mai probabil, până în Ajunul Crăciunului, ajutorii Moşului fiind părintele Ion Iagăru, dar şi alţi enoriaşi. Pentru a afla ce poţi face ca să participi la acţiunea caritabilă, preotul de la Biserica Spitalului Municipal Caracal a publicat pe pagina sa personală de Facebook paşii care trebuie urmaţi. „Pasul 1: De ce ai nevoie ca să participi? Ai nevoie de o cutie goală oferită de preotul Iagăru Ion Doru. Pasul 2. Ce poţi pune în cutie? Îţi oferim câteva sugestii: dulciuri (ciocolată, biscuiţi, napolitane), dar NU ceva perisabil (fructe proaspete, iaurt, ş.a.); articole şcolare: creioane colorate, un penar sau orice altceva; jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului; produse de igienă personală: periuţă şi pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de duş; o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine; articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi, mănuşi sau orice altceva de acest fel, nou sau purtat dar care să arate bine, să nu fie rupt, pătat sau deteriora; iconiţe , cruciuliţe şi cărţi de rugăciuni; o lumânare parfumată care să le amintească de mireasma Crăciunului; orice alt cadou de care ştiţi că s-ar bucura copiii voştri. Pasul 3. Atenţie la conţinutul şi data expirării ale produselor! Puteţi pune în cutie tot ce intră, ce vreţi și ce credeţi că îi este necesar unui copil de vârsta şi sexul pentru care doriţi să cumpăraţi ceva; dacă aveți o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele pentru a putea fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare, etc.); nu puneţi în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiţi. Nu faceţi curăţenie în casă pentru ca mai apoi să daţi ce e «de aruncat»; sigilaţi capacele cutiilor, scrieţi numele familiei tale în spaţiul dedicat şi bifaţi căsuţele dispuse pe cutii”, sunt primii paşi care trebuie urmaţi de oamenii de bine care vor face donaţii. Termenul limită de colectare a cutiilor cu daruri este data de 15 decembrie 2016, colectarea şi distribuirea acestora urmând a fi făcută prin Biserica Spitalului Municipal Caracal. Campania „Zâmbeşte! Familia (noastră) te iubeşte!” nu este singura acţiune caritabilă iniţiată şi desfăşurată de părintele Iagăru, în ultimii ani mulţi oameni din judeţul Olt aflaţi în suferinţă, dar mai ales copiii, fiind ajutaţi de către reprezentantul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Adolescent mort în accident la Dobrosloveni. Alţi doi tineri au fost grav răniţi

Un tânăr de 18 ani, din comuna Osica de Jos, şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi şi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, în comuna Dobrosloveni.
Tânărul care a decedat era pasager într-un autoturism Renault Megane la volanul căruia se afla un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, tot din comuna Osica de Jos. Potrivit poliţiştilor, şoferul de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Pe lângă oamenii legii, la faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje cu cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal cu o autospecială de stingere incendii, dotată cu accesorii de descarcerare s-au deplasat şi ei în zona producerii accidentului, însă nu au intervenit, niciunul dintre…

Accident de muncă mortal la Alro Slatina

Un bărbat de 51 de ani, originar din satul Sineşti, oraşul Potcoava, căsătorit şi tată a cinci copii, şi-a pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident de muncă petrecut la uzina de aluminiu Alro din municipiul Slatina.
Tragedia a avut loc în jurul orei 01:45, în timp ce bărbatul, angajat ca maşinist ambalator la silozurile de alumină la Alro, încerca să remedieze o defecţiune apărută la un vagon cisternă cu alumină calcinată pe care îl descărca. Ion Răcău a fost aruncat la pământ de suflul rezultat în urma desprinderii unui capac al vagonului şi, potrivit unor informaţii, a murit pe loc, având capul zdrobit. „Am fost solicitaţi să intervenim la faţa locului, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, care avea craniul strivit. Cadrele medicale nu au mai efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia”, a precizat medicul Marian Furtună, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. O echipă operativă din c…

Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, gazda Olimpiadei „Tinerii dezbat”

Sâmbătă şi duminică, la Slatina se va desfăşura etapa judeţeană a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi va avea loc la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din municipiul Slatina. 13 echipaje, dintre care zece la secţiunea începători şi trei la secţiunea avansaţi, participă la această activitate, a cărei deschidere oficială este anunţată pentru data de 27 mai, în intervalul orar 09:30 – 10:00. Cele zece echipaje la secţiunea începători sunt Colegiul Național „Ion Minulescu”, Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, Colegiul Economic „P. S. Aurelian”, Liceul cu Program Sportiv – Slatina, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” – Balș, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Ioniță Asan”, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” – Caracal, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” – Osica de Sus, iar cele zece echipaje la secţiunea avansaţi sunt Lic…